Universitatea Oradea - La umbra (tr)unchiului doar C.U.C.-ul mai cântă
Ca urmare a evaluării pe criterii de integritate academică şi administrativă a 42 de universităţi de stat din România în perioada octombrie 2008 - ianuarie 2009, Coaliţia pentru Universităţi Curate (C.U.C.) a lansat Topul Integrităţii Universităţilor de Stat din România. Printre instituţiile de învăţământ superior evaluate se regăseşte şi Universitatea din Oradea, care, în urma analizei, s-a situat pe un dezonorant loc 35.
Evaluarea s-a realizat în baza unei metodologii testate în faza pilot a proiectului ce s-a desfăşurat în perioada octombrie 2007 - mai 2008 şi a cuprins următoarele capitole de analiză care să prezinte transparenţă şi corectitudine administrativă: publicarea documentelor contabile, publicarea declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi a celor de poliţie politică, accesul la dosarele de achiziţii publice, corectitudine academică, performanţă în cercetare, desfăşurarea procesului academic. De asemenea, evaluarea a mai cuprins calitatea guvernanţei - nepotism, implicarea studenţilor în luarea deciziilor, acordarea sporurilor financiare, ocuparea posturilor didactice, precum şi management financiar, reprezentată prin cheltuielile discreţionare şi achiziţii publice. În urma raportului s-a constatat că în domeniul educaţiei corupţia este strâns corelată cu lipsa de performanţă a sistemului.
Topul integrităţii alcătuit de Coaliţia pentru Universităţi Curate arată că situaţia nu este prea bună. Nicio universitate nu a reuşit să obţină punctajul maxim acordat, adică 80 de puncte, concretizat în 5 stele, şi doar 3 instituţii de învăţământ superior au obţinut 4 stele, acestea fiind: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, UMF "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca şi Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.
Ca urmare deselor scandaluri de corupţie şi neregulilor întâlnite la nivelul administraţiei şi managementului Universităţii din Oradea, semnalate de a lungul timpului în presa locală şi centrală, aceasta a primit în urma analizei efectuate de C.U.C doar o stea pentru calitatea şi modul în care se desfăşoară procesul educativ în respectiva instituţiei. Acest lucru presupune nereguli, scandaluri frecvente de corupţie, existenţa nepotismului, a clanurilor de familie, a avansărilor nebazate pe merit, lipsa de transparenţă ce se regăseşte în documentaţia privind achiziţiile publice, sau în diferite capitole bugetare.
Punctul de vedere oficial al conducerii universităţii referitor la analiz C.U.C va fi prezentat azi în cadrul unei conferinţe de presă.
O stea este prea mult pentru Universitatea din Oradea unde nu există exigenta (cu mici excepţii)
macar sa aiba buna cuviinta sa-si dea un pseudonim sau ceva, daca nu are curajul sa-si scrie numele...