Începând de ieri, o comisie de evaluare formată din 36 de membri a luat la puricat „competenţele" Universităţii din Oradea. Ultima vizită făcută la instituţia de învăţământ superior orădeană de către o comisie a Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a fost în anul 2007.

La ultima vizită, Universitatea din Oradea a obţinut doar calificativul „încredere limitată" rector fiind Teodor Traian Maghiar, iar scandalul diplomelor false de la Facultatea de Medicină şi Farmacie era în plină derulare. Transmiterea funcţiei de rector pe cale „ereditară" şi nepotismele în floare au fost alte bile neagre contabilizate atunci de instituţie.
Evaluarea de către ARACIS a instituţiei a început ieri şi vizează 20% din programele Universităţii. Din cele 18 facultăţi, 15 sunt cuprinse în evaluare, fiind scutite facultăţile de Arhitectură şi Construcţii, Energetică, respectiv Medicină şi Farmacie. Din fiecare facultate este evaluată una sau două specializări.
Rectorul Cornel Antal a declarat în repetate rânduri că, la finalul său de prim mandat, cel mai important obiectiv este vizita ARACIS. Rectorul este optimist deoarece anul trecut a fost o vizită intermediară în urma cărei s-a constatat îndeplinirea tuturor sarcinilor asumate. Evaluarea ARACIS se va încheia mâine, iar rezultatul va comunicat după ce comisia va prezenta un raport în faţa Consiliului ARACIS.