Vaşcău: Lecţie deschisă despre violenţă şi copii infractori
În sediul modern al Centrului de Documentare şi Informare de la Şcoala cu clasele I-VIII „Nicolae Bogdan" din Vaşcău, s-au adunat zilele trecute elevi şi cadre didactice la întâlnirea cu agentul de poliţie Lăcrimioara Fărcane, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii de la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bihor, însoţită de agentul-şef Adrian-Paul Fericean, poliţist de proximitate de la Poliţia Vaşcău.
Denumită cu modestie „întâlnire de lucru", ora petrecută alături de poliţişti a fost plină de surprize plăcute, captând interesul auditoriului, atât prin prelegerile susţinute de angajaţii Poliţiei, cât şi prin prezentarea de filme care au exemplificat drame ale copiilor ajunşi infractori. Scopul a fost de a informa elevii cu privire la delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor. Elevii au aflat care ar putea fi consecinţele nerespectării legii şi răspunderea penală a minorilor. S-au explicat termeni precum „violenţă", „agresivitate", „infracţionalitate", "delincvenţă", dar şi modalităţile concrete de prevenire a fenomenului infracţional.
Elevii au manifestat un deosebit interes pentru explicaţiile oamenilor în uniformă, dar şi ale cadrelor didactice care au participat la întâlnire, Anca Tanko, Mihai Rădac, Ciprian Catana. La încheierea „lecţiei deschise", directorul şcolii, prof. Liliana Laza, a mulţumit oaspeţilor, invitându-i să revină la Vaşcău cu teme la fel de interesante.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.