„Viața este drumul spre înțelepțire” - Zilele CN „Mihai Eminescu”
Colegiul Național „Mihai Eminescu” și-a serbat patronul spiritual organizând evenimente de anvergură pentru elevi și profesori. Printre ele s-au numărat întâlniri cu actorul Dorel Vișan, judecătorul Cristi Danileț, senatoarea Arina Moș, dar și evenimente culturale, sportive și tehnice.
Unul dintre cele mai așteptate evenimente în cadrul Zilelor Colegiului a fost „Conferințele Eminescu”. Anul aceasta eminescienii au avut marele privilegiu de a-l întâlni pe maestru Dorel Vișan, actor și om de cultură, recunoscut în țară și peste hotare.
Concluzia discuției pe care maestrul a avut-o cu elevii a fost că „Viața este drumul spre înțelepțire”. Dorel Vișan a participat și la lansarea primului număr al revistei Colegiului Național Mihai Eminescu „Ritmuri incandescente”.
Tot în cadrul zilelor școlii, „Întâlnirile esențiale” din acest an au avut-o ca invitată pe senatoarea Arina Moș, absolventă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Oradea. Aceasta le-a vorbit elevilor despre carieră, despre experiența în administrația locală, despre politică, dar și despre implicare și asumare pentru binele comunității.
Nici iubitorii sportului nu au fost uitați. Catedra de educație fizică și sport a organizat mai multe competiții la diferite discipline sportive. Acestea au fost organizate între echipe de elevi, dar cele mai savurate meciuri au fost cele dintre profesori și elevi. Activitățile sportive nu au pus accent pe câștigarea competițiilor, ci pe fair play, starea de bine și stabilirea unor relații trainice între elevi și profesori.
Pentru că cetățenii de mâine trebuie să cunoască democrația, dar trebie să știe să și argumenteze atunci când discută despre ea, Clubul de dezbateri „Polemos” s-a antrenat cu pasiune într-o dezbatere care a avut în centru oportunitate introducerii votului de la 16 ani.
„Am admirat forța argumentelor aduse, structurarea ideilor, abilitatile oratorice și eleganța cu care guvernul și opoziția și-au aparat pozițiile. Felicitări elevilor implicați”, a scris directoarea colegiului Livia Muntean, pe facebook.
Zilele Colegiului au continuat pe 14 ianuarie, cu un eveniment de suflet: „ORAdea CUNOAȘTE”- ediția a II-a.
La invitația Clubului de robotica „Modus Vivendi”, 8 echipe din Arad, Baia Mare, Beiuș, Negrești Oaș, Satu Mare, Ștei și Zalău și-au testat roboții în cadrul unui concurs demonstrativ, o repetiție utilă pentru apropiatul debut al competiției „First Tech Challenge”.
Despre lege, stat de drept și corupție
Pe 15 ianuarie, cu ocazia festivităților organizate de oficialități în Piața Unirii, la statuia poetului, elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” și-au făcut selfie-uri cu statuia, iar profesoara Laura Teodora Ardelean a vorbit despre Mihai Eminescu și cultura românească.
Elevii claselor gimnaziale au dorit să celebreze numele patronului spiritual al colegiului prin versuri. Sub coordonarea profesoarelor Patricia Bodea, Monica Dumitraș, Ramona Tatar și Alina Trif, a fost organizat concursul de recitare din creația eminesciană ,,Un strop de lirism”, concurs la care s-au înscris elevi din fiecare clasă gimnazială.
Zilele Colegiului s-au încheiat marți, 17 ianuarie, cu întâlnirea cu judecătorul Cristi Danileț.
„Ne-am bucurat de revederea cu inițiatorul primului program de educație juridică pentru elevi și al manualului Educația pe înțelesul tinerilor. Conferința a avut ca subiect profesiile din domeniul juridic, funcționarea instanțelor juridice, legea și aplicarea ei, statul de drept, drepturile omului, buna guvernare, independența justiției, imparțialitatea magistraților, corupția, provocările profesiei de jurist. Provocare, încurajare, sprijin, încredere, rezonanță, solidaritate, înțelegere, mirare sunt stări pe care discursul structurat, argumentat, pragmatic și atitudinea degajată, prietenoasă a lui Cristi Danileț le-a stârnit tinerilor săi interlocutori. Licărul din ochii elevilor, întrebările inteligente, provocatoare pe care le-au adresat, dezinvoltura, respectul manifestat ne întăresc încrederea în forța lor, în puterea de a face binele pentru ei și comunitatea din care fac parte”, a scris directoarea Livia Muntean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.