Viitorii artişti orădeni şi-au luat rămas bun de la anii studenţiei
S-au felicitat după ce au trecut cu bine examenele dificile, s-au încurajat în momentele cele mai grele din timpul studenţiei ori au dansat la cele mai tari petreceri studenţeşti. Aşa au marcat cei 70 de absolvenţii ai Facultăţii de Arte din Oradea cei 3 ani de studii.
Ultima reprezentaţie a tinerilor artişti s-a dat în Aula Magna a Universităţii din Oradea, în prezenţa rudelor, profesorilor şi colegilor, care au participat la ultimul curs din viaţa de student a viitorilor artişti orădeni. "Sunt foarte fericit să mă aflu azi (n.r. - ieri) printre voi în acest important moment din viaţa fiecărui tânăr, cel al absolvirii studiilor universitare. Este o izbândă remarcabilă, care-mi oferă plăcuta ipostază de a felicita întregul colectiv de dascăli, studenţi şi foşti studenţi ai Facultăţii noastre. Dacă acest învăţământ artistic - plastic este numai rodul strădaniilor voastre comune şi al responsabilităţii, demonstrată pe parcursul acestor ani de studiu, atunci cu siguranţă veţi obţine rezultate remarcabile în viitoarea voastră carieră", a spus, în alocuţiunea sa, conf. univ. dr. Ioan Pantea, decanul Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea. ホn continuare, acesta a felicitat colectivele de dascăli şi studenţi de la toate specializările: Sculptură, Pedagogia artei, Istoria şi teoria artei, Design vestimentar, Design industrial, Conservare - restaurare, Arte decorative, precum şi de la secţia Pictură, care au muncit cu multă dăruire, pe parcursul anilor de studiu, obţinând rezultate remarcabile. Au mai luat cuvântul profesorii facultăţii: Camelia Porumb, Bone Rudolf, Hollo Barna, care le-au dorit succes în viaţă şi multe realizări profesionale celei de a X-a promoţii de absolvenţi a facultăţii. La final, tinerii au primit din partea îndrumătorilor de an diplome simbolice de absolvire, pe cele reale le vor primi luna viitoare, după încheierea examenului de licenţă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.