Azi, de la ora 12.00, la sediul Facultăţii de Protecţia Mediului din Oradea, în sala 109, va debuta prima ediţie a Zilelor Cărţii.

În cadrul acestui eveniment, care va avea loc la sediul Facultăţii de Protecţia Mediului din Oradea, în sala 109, vor fi prezentate lucrările ştiinţifice şi cărţile semnate în acest an de cadrele didactice de la Catedra Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare. Activităţile prilejuite de acest important moment se vor desfăşura în perioada 18 noiembrie - 18 decembrie a.c., iar în fiecare săptămână din intervalul respectiv vor fi expuse cărţile publicate în acest an de cadrele didactice de la fiecare din cele şase catedre ale Facultăţii de Protecţia Mediului. "Prin organizarea unor astfel de activităţi ne dorim să valorificăm şi să promovăm realizările ştiinţifice ale cadrelor didactice şi, de asemenea, să îmbunătăţim procesul educativ şi de cercetare al instituţiei", a specificat prof. univ. dr. Vasile Bara, decanul facultăţii. La încheierea manifestărilor ocazionate de Zilele Cărţii la Facultatea de Protecţia Mediului, conducerea facultăţii va răsplăti munca şi eforturile profesorilor care au tipărit lucrări ştiinţifice pe parcursul anului 2009. Astfel, autorii unui singur volum vor fi recompensaţi cu diplomă de merit, iar cadrele didactice care au publicat două sau mai multe cărţi vor primi diplome de excelenţă. (G.M.)