Fără a greşi, putem afirma că ediţia din acest an a acestei prestigioase manifestări culturale a fost cea mai reuşită atât prin conţinutul, cât şi prin calitatea acţiunilor. De această dată, chiar şi fără invitaţi, activităţile propuse şi realizate de Bibliotecă, cu partenerii tradiţionali - şcolile, au contribuit la prezentarea inedită şi atractivă a actului de cultură autentic, ai cărui beneficiari sunt, în primul rând, elevii.

Marţi,17 mai, elevii din clasa a VI-a de la Şcoala din Peştiş au fost oaspeţii bibliotecii orăşeneşti, ocazie cu care personalul bibliotecii le-a oferit o frumoasă şi emoţionantă prezentare a vieţii şi operei lui Octavian Goga sub genericul:" Răşinari şi Ciucea - Începutul şi Sfârşitul". Joi, 19 mai, câţiva elevi din clasele a XI-a de la Colegiul Tehnic "Alexandru Roman", pregătiţi de prof. Baican Şarlota şi Cadleţ Ana Maria, au prezentat un spectacol inedit de poezie, teatru şi muzică, după ce doamnele profesoare au sintetizat viaţa şi opera poetului. Elevii au recitat din lirica poetului şi au prezentat scene din „Meşterul Manole". Finalul activităţii a aparţinut grupului vocal condus de prof. Corina Lele Ionescu, care a interpretat câteva melodii cu profund mesaj patriotic. Ziua de vineri, 20 mai, ultima a săptămânii dedicate patronului spiritual al Bibliotecii „Octavian Goga", a adus în sala festivă a primăriei grupul de elevi din clasele a V-a şi a VI-a de la Şcoala „Constantin Şerban", condus de prof. Marinela Copăceanu şi Olimpia Pusztai, în cadrul manifestării cu genericul "Scriitori ardeleni". O manifestare de excepţie atât prin conţinut, cât şi prin prezentare.