Prichindeii de la grupa mică B au încheiat cu "FB" primul lor an de studiu de la GPP nr. 30 "Mugurel". "Carnavalul florilor" a încununat acest an de început, care nu a fost chiar unul uşor pentru cei mici.

Costumaţi în garofiţe, bujori, lalele, albinuţe, mămăruţe şi albinuţe, grădinarii cei mai mici au marcat sfârşitul primului an de grădiniţă printr-o serbare specială, dedicată verii, un anotimp asociat cu vacanţă şi frumuseţea florilor. Astfel, fiecare grădinar a intrat în rolul unui personaj de poveste şi s-a costumat fie în flori, fie în diferite gâze. Mai mult, evoluţia lor scenică a constat şi în jucarea unui rol, corespunzător costumului pe care micii actori l-au purtat cu mândrie, mai ales că unele au fost special create de mamele lor. Sub îndrumarea educatoarelor Dana Jurca şi Livia Madar, cei mici au dat viaţă florilor şi gâzelor, recitând poezii şi interpretând cântece variate. De asemenea, cu ajutorul instructoarei de dans Sonia Vass, cei mici au pus în scenă şi "Samba florilor". Eforturile celor mici au fost răsplătite cu diplome pentru rezultatele deosebite obţinute în acest prim an şcolar al lor. Tototdată, ei au primit cadouri, cărţi de colorat şi cărţi de poveşti, pe care le vor putea folosi în vacanţă.