"Moszkva Garden for Kids" - Ateliere de creaţie în aer liber pentru copii
Printre activitãţile la care au participat copiii, amintim: origami, bodypainting, înşirat mărgele, împletit fire colorate în stil indian, dar şi jocuri, cântece, dansuri şi concursuri. În plus, pentru a-i atrage în număr cât mai mare la eveniment, organizatorii i-au aşteptat pe cei mici cu promoţii la limonadã şi la ice coffe, pe cei mari. De asemenea, fiecare prinţ şi prinţesă a primit o coroniţă de la Moszkva Garden. „O asociaţie din Ungaria are un grup de 20 de tineri în Oradea, care îi învaţã pe copii sã deseneze, îi pictează pe faţă, le fac coroniţe şi pregătesc pentru ei o serie de jocuri şi concursuri distractive", ne-a declarat Denes Adel, organizatoarea evenimentului. În timp ce copiii au participat la atelierele de creaţie, părinţii au putut savura o cafea sau un suc în spaţiul primitor de la Moszkva Garden. „În timp ce copiii iau parte la activităţi, mamele pot servi o cafea, iar taţii pot bea o bere sau un vin. În funcţie de reacţia orãdenilor, vom hotârî periodicitatea organizãrii evenimentului. Noi ne-am dori sã fie mãcar o datã pe lunã, pânã în toamnã", a mai spus interlocutoarea noastrã.
Sâmbătă, 25 august, de la ora 20.00, Moszkva Garden va găzdui un eveniment artistic foarte interesant, intitulat „Bonjuristic ex libris". Programul va fi susþinut de Asociaþia „Bonjuristic" din Oradea şi va cuprinde muzică clasică susþinută de un cvartet de coarde, dar şi teatru, balet şi literatură. Intrarea la eveniment va costa 10 lei şi va include un cocktail „Bonjuristic". Asociaţia are în compenenţa sa peste 50 de membri, tineri care sunt la liceu sau în primul an de facultate.
Acum e momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro