Salonta. 15 mii de sarmele pentru bihoreni - Un festival pe îmbucate
Sarmale delicoase, multă muzică şi voie bună, aşa a arătat ziua de duminică pentru bihorenii din Salonta care au luat parte la Festivalul Sarmalelor. Toate cele zece echipe care au participat la concurs au fost recompensate, premiul cel mare primindu-l publicul care a avut ocazia să guste din delicatele bucate tradiţionale.
Ajuns la ce-a de-a V-a ediţie, Festivalul Sarmalelor a adunta în Parcul Maria din Salonta peste 500 de bihoreni din toate colţurile judeţului, dornici să încerce senzaţii noi şi să guste sarmale făcute după reţetele tradiţionale ale zonei. Pentru concurs s-au înscris 10 echipe, mai multe şi mai bine pregătite decât la ediţia precedentă. Juriul a avut însă o misiune foarte grea, motiv pentru care toţi cei care s-au străduit au fost premiaţi. „Toţi cei 10 participanţi au primit cupe şi medalii plus câte o oală de lut pentru sarmale. Au fost acordate premii şi pentru design, şi pentru aranjarea mesei, pentru gustul şi savoarea produselor, dar şi pentru asocierea sarmalelor tradiţionale cu cele în foi de viţă, pisat şi ciuperci. Marele câştigător a fost însă publicul care a beneficiat gratuit de cele aproape 15 mii de sarmale, 7 mii fiind oferite de echipa din Salonta şi între 500 şi 900 de fiecare echipă participantă", a spus, pentru Crişana, Ramona Buz, consilier local şi unul dintre oamenii care, alături de consilierul judeţean Ioan Sala şi consilierul local Răzvan Sala, au muncit la organizarea evenimentului. Acesta a fost sprijinit şi de actualul primar, Torok Laszlo. Printre invitaţi s-au numărat fostul mare portar al Stelei - Helmut Duckadam, senatorii Valeriu Boieriu şi Cristian Bodea, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor - Cornel Popa, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor - Daniel Negrean şi directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor - Adrian Dume. Concursul de gătit sarmale a început la ora 13.00 şi s-a terminat la 15.00, el fiind urmat de un spectacol folcloric la care au participat Ansamblul Artistic „Dumbrava" din Bălnaca, Dani & Anca din Zalău, Nicoleta Chiorean Marchiş din Sălaj, Ardelencele, Ansamblul Artistic „Crişana", Ansamblul „Ardeleana" din Tulca şi interpretul de muzică populară Sandu Condoroş.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.