10 Mai - o zi a identităţii naţionale
A început cu 10 Mai 1866, când, în urma plebiscitului naţional, România avea să aibă ca principe conducător pe Carol I. Istoria a continuat apoi cu 10 Mai 1877, când în Parlamentul de la Bucureşti, Mihail Kogălniceanu, ministru de Externe, avea să dea citire Declaraţiei de Independenţă totală a statului naţional ce luase numele de România, o dată cu Unirea Principatelor sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Pe 14(26) martie 1881, România s-a proclamat regat şi, la 10 Mai 1881, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost încoronat rege al României; coroana şi sceptrul regal fuseseră confecţionate din metalul unui tun turcesc capturat pe câmpul de luptă la Plevna, unde Carol I a contribuit decisiv, cu sabia în mână, la câştigarea independenţei. Cei aproape 49 de ani de domnie - cu aproape două săptămâni mai mult decât domnia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt - fac din Carol I nu numai cel mai longeviv conducător al românilor, ci şi unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi de către neamul românesc.
Carol I şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti şi a contribuit decisiv la consolidarea instituţiilor democratice ale statului român. Astfel, perioada 1878-1914 a fost una de stabilitate şi progres pentru România. Carol I s-a supus deciziei Consiliului de Coroană şi a acceptat neintrarea României alături de Puterile Centrale în primul război mondial, punând mai presus de toate interesele ţării, atrăgându-şi mânia familiei Hohenzollern, care l-a dezavuat. Viaţa politică a vremii a pendulat în jurul a două partide mari: Conservator (Lascăr Catargiu, Petre Carp, Titu Maiorescu) şi Liberal (Ion C. Brătianu, Dimitrie Sturza, Ion I. C. Brătianu). Alternanţa la guvernare a fost caracteristică comportamentului politic al epocii. Mai târziu, când tronul a fost preluat de principele moştenitor Ferdinand, locul conservatorilor a fost luat de Partidul Naţional Ţărănesc. Unor nume ca Ionel şi Vintilă Brătianu sau Take Ionescu li s-au alăturat Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, personalităţi ce s-au consacrat pe deplin, alături de cei doi suverani, în galeria oamenilor politici ai neamului românesc.
După 1947, comuniştii au încercat cu obstinaţie să şteargă această dată din calendar, iar după 1989, Ziua Naţională se sărbătoreşte la 1 Decembrie. Această zi vine încă o dată, prin prezenţa regelui Ferdinand, supranumit Întregitorul, să certifice ceea ce istoria a parafat demult. Rari sunt suveranii care să fi fost pătrunşi de sentimentul răspunderii şi să fi respectat angajamentele luate cu sfinţenia cu care a făcut-o regele Ferdinand. A fost cu adevarat un rege care a domnit pentru popor şi nu pentru sine. "Când am luat moştenirea, spunea la Alba Iulia întemeietorul României Întregite, am făgăduit înaintea reprezentanţilor naţiunii că voi fi bun român. Cred că m-am ţinut de cuvânt. Grele au fost jertfele, dar strălucită este răsplata. Şi, astăzi, pot spune cu fruntea senină faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul meu, că am conştiinţa curată."



Comentarii
Nu există nici un comentariu.