2.700 de porţii de fasole şi ciolan - Paradă militară de Ziua Naţională
Ziua Naţională a României va fi marcată la Oradea printr-un ceremonial militar religios la statuia lui Mihai Viteazul, urmat de o paradă militară cu personal şi tehnică.
Ceremonialul militar religios de luni, 1 Decembrie, dedicat Zilei Naţionale a României, va debuta la ora 10.00, cu primirea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului în dispozitiv, urmate de intonarea Imnului Naţional al României. Slujba religioasă va fi oficiată de preoţii din structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Garnizoana Oradea. Despre însemnătatea evenimentului vor vorbi istoricul Viorel Faur şi prefectul Claudiu Pop. Ceremonialul va continua cu înmânarea, de către prefectul de Bihor, a drapelului naţional şi a diplomei de excelenţă unor persoane cu rezultate remarcabile în activitate. Va urma festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la statuia voievodului Mihai Viteazul, precum şi un scurt recital susţinut de Corul "Traian Moşoiu". Manifestarea dedicată Zilei Naţionale a României se va încheia cu o paradă militară cu personal şi tehnică. La finalul ceremoniei militare, în completarea programului organizat, de la ora 12.00, pe platoul din parcarea Independenței, municipalitatea şi popota Garnizoanei Oradea vor pregăti aproximativ 2.700 de porții de fasole cu ciolan și ceai cald. Autorităţile locale au anunţat că traficul rutier şi circulaţia mijloacelor de transport în comun va fi deviat luni, 1 Decembrie, între orele 9.00 - 9.30, şi 11.00 - 11.45.
Cautam colaboratori / operatori pc Doresc colaborare cu persoane interesate in dezvoltarea unui proiect de educatie financiara si venit suplimentar. Esti persevernt, rabdator si motivat sa lucrezi pe termen lung in atingerea unui obiectiv? Te astept sa ne cunoastem. Ofer training si coaching gratuit prin email. Promovare de brand cu perspective de evolutie finaciara nelimitata pe o perioada predefinita de 12 luni . Cerinte: - cunostinte minime PC - necesar calculator - conexiune internet - varsta minima 18 ani - rabdare - seriozitate Program part-time. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul "info" la adresa de mail dum.dan00@gmail.com