Ziua Pământului, un eveniment simbol al responsabilităţii civice în protecţia mediului, a apărut cu scopul de a conştientiza populaţia şi factorii de decizie privind necesitatea conservării resurselor naturale ale lumii. Protejând resursele naturale (plante, animale, depozite minerale, sol, apă, aer, combustibili fosili ca petrol, gaze naturale, cărbuni etc.) protejăm biosfera, dar mai ales protejăm viaţa şi sănătatea oamenilor.

Cu ocazia celebrării acestei zile, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor organizează o serie de activităţi de educaţie ecologică, în colaborare cu Liceul Teoretic German "Fr. Schiller" din Oradea şi Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" din Oradea. Astfel, luni, 23 aprilie, de la ora 12.00, la Liceul Teoretic German "Fr. Schiller" Oradea, vor avea loc ateliere de lucru, în cadrul cărora se vor realiza obiecte din lut de către elevii clasei a IV-a B, coordonaţi de prof. Doina Tătar, de la Liceul de Artă Oradea şi înv. Emilia Huza; de asemenea, vor avea loc desene pe asfalt cu elevii clasei a II-a B, coordonaţi de înv. Mariana Lucaci, precum şi o expoziţie de portofolii realizată de elevii clasei a IV-a B la ora de geografie. Marţi, 24 aprilie, de la ora 13.00, va avea loc o oră de ecologie, la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" Oradea, în cadrul căreia se va prezenta un material despre gestionarea deşeurilor. La această acţiune vor participa elevii clasei a II-a de la Colegiul "Iosif Vulcan", coordonaţi de prof. Maria Donca. Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson, în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arăta faţă de mediu, într-o perioadă în care industria elibera fum şi alte substanţe toxice fără a se teme de consecinţele legale. După anul 1990 această zi a început să fie sărbătorită şi în ţara noastră. Spre deosebire de mai noua şi deja populara Ora Pământului, Ziua Pământului nu presupune o acţiune simbolică precum stinsul luminii. În acest an, sub deviza „Mobilizăm Planeta!", Ziua Pământului invită ecologiştii, municipalităţile, mediul educaţional, autorităţile guvernamentale, companiile şi pe oricine este interesat de soarta planetei să desfăşoare acţiuni de protejare a mediului înconjurător.