27 mai 2011 - Continental Forum Oradea aniversează 20 de ani de existenţă
20 de ani reprezintă o cifră rotundă, un moment aniversar; în acelaşi timp, 20 de ani pot fi o experienţă diferită pentru orice companie, pentru fiecare dintre noi. Pentru Continental Forum Oradea s-ar traduce printr-o călătorie frumoasă, realizată cu dedicaţie, marcată de ospitalitate, presărată cu entuziasm, acumulând progres, dar cel mai important - 20 de ani înseamnă peste 4 milioane de clienţi încântaţi la nivel de lanţ. Pe parcursul celor 20 de ani ne-am străduit să dăruim tot ce avem mai bun atât oaspeţilor, cât şi celor care au ales să lucreze alături de noi. Ştim că oamenii extraordinari formează o echipă de excepţie, de aceea ne-am înconjurat de cei mai buni. Am învăţat să oferim cele mai bune servicii clientului, pentru că el este atuul nostru cel mai de preţ. Succesul vine atunci când munceşti fără să te simţi împovărat, lucru demonstrat şi de mottoul nostru: „Mai mult decât profesie, pasiune". Pasiunea a fost, este şi va fi cheia succesului pentru noi. Deschiderea primului hotel Ibis din România, consolidarea şi restaurarea hotelurilor: Continental Forum Oradea, Continental Porţile de Fier, Continental Forum Arad, consolidarea şi restaurarea a două hoteluri-monumente istorice: Continental Forum Sibiu şi, recent, Grand Hotel Continental, construirea unui concept inovativ de 2 stele pe piaţa românească - Hello Hotels, inaugurarea reţelei de cofetării şi cafenele Tekaffe şi a primului lanţ de restaurante cu specific balcanic - Balkan Bistro, acestea sunt doar câteva dintre lucrurile cu care ne mândrim astăzi. După 20 de ani, Continental Hotels este un lanţ hotelier complet integrat, nu numai din punct de vedere organizatoric, dar şi ca politici de piaţă, investiţii, contabilitate, resurse umane, aprovizionare, proceduri de lucru, sisteme şi programe informatice. Fiind marcat de o strategie de PR şi Marketing bazată pe elemente precum istorie şi tradiţie, Continental Hotels este cel mai puternic lanţ hotelier românesc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.