86 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri
Anul acesta se implinesc 86 de ani de la făurirea României Mari, eveniment de o importanţă majoră în istoria poporului nostru, împlinindu-se, astfel, visul de veacuri al tuturor românilor. Desăvârşirea statului unitar a constituit încoronarea unei evoluţii, fiind expresia politică a complexelor procese istorice, pe care le-a străbătut societatea modernă românească.
Marea Unire din 1918 a survenit ca rezultat al Marelui Război de Reîntregire, care i-a costat pe români numeroase vieţi pierdute pe front şi suferinţe împovărătoare în rândurile populaţiei civile.
În 1914, a izbucnit primul război mondial, ca urmare a atentatului de la Sarajevo, acelaşi an în care a murit regele Carol I. România a stat deoparte, purtând tratative, şi a intrat în război abia în 1916, doar după primirea de garanţii din partea Franţei, Angliei şi Rusiei că Transilvania şi Bucovina îi vor fi restituite, odată învinsă Austro-Ungaria. Conflagraţia a fost tragică, peste 200.000 de soldaţi şi 2.000 de ofiţeri pierzându-şi viaţa până în 1918, ceea ce a însemnat pierderi imense pentru o ţară ca România. Basarabia a fost prima provincie care s-a reîntors la Patria - Mamă. Revoluţia comunistă a izbucnit în Rusia în octombrie 1917, cu mari repercusiuni asupra frontului românesc. Curând după aceasta, soldaţii moldoveni din armata rusă se şi întorc acasă, stabilind bazele unui parlament de largă reprezentare şi încercând, în acelaşi timp, să menţină ordinea pe un teritoriu traversat de dezertori ruşi, care părăseau frontul în dezordine, constituiţi în mici armate de bandiţi ce terorizau şi jefuiau civilii, atât pe cei din jumătatea răsăriteană, cât şi pe cei din jumătatea apuseană a Moldovei. România, redusă ca teritoriu la jumătatea apuseană a Moldovei, confruntată, prin dezertările ruseşti, cu prăbuşirea frontului de miază-noapte (din Bucovina şi Galiţia), a solicitat în mod repetat comandantului armatelor ruseşti ajutor efectiv. Acesta a replicat, la rândul său, că, în conformitate cu instrucţiunile primite de la noii conducători ai Rusiei revoluţionare (guvernul Kerenski), sarcina sa ar putea fi cel mult de a ocupa restul Moldovei (jumătatea vestică), nicidecum de a ajuta în vreun fel regatul român. Odată constituit, Sfatul Ţării a proclamat Republica Democratică Moldovenească pe teritoriul fostei gubernii a Basarabiei. Pe 27 Martie (stil vechi) / 9 aprilie 1918, Parlamentul Republicii Democratice Moldoveneşti (Sfatul Ţării) a votat în cea mai democratică manieră Unirea cu Regatul României (care trecea prin clipe negre, redus teritorial doar la Moldova dintre anii 1812 şi 1856, trupele germane ocupând restul ţării). Spre sfârşitul toamnei anului 1918, Bucovina şi apoi Transilvania s-au unit cu România. În Bucovina Consiliul Naţional Român a organizat Congresul General al Bucovinei, care, pe 15 noiembrie - stil vechi / 28 noiembrie - stil nou, a votat Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare. Nu trebuie uitat faptul că regiunea Moldovei fusese intens colonizată de stăpânirea austriacă, cu ruteni şi evrei în special, zdruncinând unitatea naţională, astfel că elementul românesc nu mai deţinea în 1918 majoritatea etnică a provinciei artificial create în 1775. Unirea s-a produs, deci, ca urmare a dreptului istoric. Alba Iulia, oraşul primei uniri a românilor din 1600, a fost locul unde peste 100.000 de reprezentanţi veniţi din întreaga Transilvanie, din fiecare oraş şi din fiecare sat, au votat prin viu grai actul Unirii, la 28 noiembrie - stil vechi / 1 decembrie - stil nou. Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia prevedea la pct. 1 - "Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndeptăţiţi la Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.