Onor veteranilor de război, cinste eroilor neamului românesc Cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, ne-am adresat domnului general de brigadă (r.) Ştefan Neagoe, preşedintele Organizaţiei UNCMRR Bihor, pentru a afla cum sunt onoraţi veteranii de război care mai sunt în viaţă şi cum este cinstită memoria eroilor căzuţi la datorie pentru apărarea libertăţii, independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României. - Domnule general, ce a însemnat cel de-al doilea război mondial pentru omenire şi ţara noastră? - Al doilea război mondial a început la 1 septembrie 1939 şi s-a întins pe o perioadă de cinci ani şi opt luni, până la 9 mai 1945. În confruntări armate nemaiîntâlnite în istoria omenirii sub aspectul amplorii lor, al forţelor şi mijloacelor angajate, al ororilor ce le-au însoţit, omenirea a pierdut circa 50 de milioane de vieţi şi a suferit uriaşe pagube materiale. URSS a pierdut 20 de milioane de oameni, Germania - 13,5 milioane, Polonia - 6 milioane, Iugoslavia - 1,7 milioane, România - 800.000, Franţa - 600.000, SUA - 400.000, Anglia - 375.000 etc. În rândul statelor care au contribuit la deznodământul acestei conflagraţii s-a aflat şi ţara noastră, care, cu 60 de ani în urmă, la 23 August 1944, printr-un curajos şi responsabil act de suveranitate naţională, decis de regele Mihai I a trecut de partea Naţiunilor Unite, revenind astfel în tabăra aliaţilor tradiţionali. - Armata română nu s-a rezumat doar la eliberarea teritoriului naţional... - După eliberarea completă a teritoriilor româneşti din nord-vestul ţării, armata română a participat alături de forţele aliate în acţiunile duse împotriva Germaniei naziste şi Ungariei horthyste cu două comandamente de armată, cinci comandamente de corp de armată, 17 divizii în Ungaria şi 16 divizii în Cehoslovacia, un corp aerian, o divizie de artilerie antiaeriană, alte unităţi şi formaţiuni de servicii însumând un total de peste 540.000 de militari, timp de aproape 9 luni. Numai în campania din Vest, armata română a pierdut peste 170.000 de ostaşi (morţi, răniţi şi dispăruţi). Efortul economic al României a fost de peste 470 de miliarde lei, care echivalau cu 15 bugete ale României pe anii 1938-1939. - Cum a fost apreciată implicarea României în victoria finală împotriva Germaniei? - Pentru România, terminarea războiului, în afara bucuriei de a fi pus capăt unui conflict de un dramatism fără egal, sacrificiilor umane şi materiale, din păcate, nu a adus şi alte satisfacţii necesare şi meritate. Cu toate că România a contribuit la scurtarea cu aproape şase luni a războiului şi la terminarea acestuia, nu ni s-a recunoscut statutul de ţară cobeligerantă, iar ca urmare a târgului dintre marile puteri, o parte din teritoriul naţional: Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au rămas sub ocupaţie străină. În plus, România, intrând în zona de influenţă comunistă, a avut parte de un regim străin sprijinului şi valorilor politice şi morale ale poporului nostru până în decembrie 1989. - Cum este cinstită memoria eroilor căzuţi la datorie pentru apărarea patriei? - La 60 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, în care România a pierdut opt sute de mii de oameni, rememorarea, cinstirea şi omagierea lor este firească şi necesară. Jertfa lor este pentru noi toţi un altar de înălţătoare credinţă şi mândrie românească. Să nu uităm că ei au murit, dar din trupul lor şi pe temelia jertfirii lor creşte ţara. Sărbătorind ziua de 9 mai cu tripla ei semnificaţie (Ziua Independenţei de la 9 mai 1877, 9 mai 1945 şi Ziua Europei) o zi încărcată de istorie, ne aminteşte că românii au luptat şi s-au jertfit pentru o Românie liberă, independentă şi suverană într-o Europă unită.