A doua ediţie a târgului de bunuri de larg consum Top Expo
În perioada 22-25 septembrie, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe" din Oradea, va avea loc a doua ediţie a târgului internaţional de bunuri de larg consum - Top Expo. Evenimentul este organizat de Top Press, în parteneriat cu Primăria municipiului Oradea, Camera de Comerţ şi Industrie Bihor şi Koros Trade Ungaria.
Deschiderea oficială va avea loc joi, 22 septembrie, de la ora 12.00, care va avea loc pe scena amplasată lângă Casa Tineretului Ioşia. Mihai Dacin, organizatorul evenimentului, a menţionat că Top Expo a fost gândit ca un târg generalist şi îşi propune, pe lângă susţinerea mediului de afaceri local, regional şi naţional, deschiderea spre noi colaborări cu parteneri de afaceri din străinătate, creşterea segmentului de vânzări, dezvoltarea unor parteneriate durabil, precum şi susţinerea şi comunicarea în piaţă a brand-urilor participante. Dacin a precizat că, spre deosebire de ediţia de anul trecut, când la târg s-au prezentat doar cinci firme din Ungaria, în acest an, ţara vecină va avea un pavilion propriu. Astfel, la această ediţie şi-au anunţat participarea peste 30 de firme expozante din Ungaria. Cea de-a doua ediţie a Top Expo, va reuni standuri de prezentare ale unor firme din diverse domenii de activitate: construcţii, amenajări interioare şi exterioare, ambient şi design, mobilă, imobiliare, automoturisme, autoutilitare, utilaje, îmbrăcăminte, produse alimentare, servicii etc. Târgul este gândit pe zone, atât în interiorul, cât şi în exteriorul Sălii Sporturilor. Astfel, pe platoul de lângă Sala Sporturilor va fi amenajat un târg alimentar, unde vor fi amplasate terase restaurant cu specific românesc şi unguresc. Pe scenă vor urca ansambluri şi formaţii de muzică uşoară şi populară. Pe holul Sălii Sporturilor, vizitatorii vor putea găsi standuri cu vânzare cu amănuntul (articole vestimentare, apă minerală, cafea, vinuri, produse de uz casnic etc.), în timp ce în interior, pe suprafaţa de joc, se vor amplasa standuri ale celor mai importanţi agenţi economici din zonă, care vor expune decoraţiuni, mobilier, parchet, instalaţii, centrale termice etc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.