A VI-a ediţie a Târgului fermierilor are expozanţi din ţară şi străinătate - Peste 100 de expozanţi
De ieri, 29, şi până duminică, 31 august, la Era Park Oradea se desfăşoară a VI-a ediţie a Tâgului fermierilor Agro Bihor. Evenimentul va beneficia, pe lângă spectacolul lui Aurel Tămaş de ieri, de un concurs de atelaje, expoziţii de animale şi utilaje.
Ajuns la cea de-a şasea ediţie, Agro Bihor adună peste 100 de expozanţi din ţară şi din străinătate, de la legumicultori, floricultori, producători de fructe de sezon sau apicultori până la crescători de animale, cultivatori de cereale şi de plante tehnice. O sumedenie de animale au poposit în parcarea centrului comercial: capre, oi, cai şi chiar ponei, pe care micuţii îi vor putea admira, dar şi să-i călărească. Totodată, în parcare sunt producători şi dealeri de maşini şi utilaje agricole, furnizori de piese de schimb, dar şi de materii prime.
Trei zile de expoziţii
Prima seară a târgului s-a încheiat cu un spectacol pe cinste al lui Aurel Tămaş. Cea de-a doua zi a târgului, sâmbătă, 30 august, aduce în faţa bihorenilor o demonstraţie în câmp cu tractoare şi maşini agricole, unde va fi expusă tehnică de vârf din domeniu. Evenimentul se va desfăşura vizavi de Aeroport, începând cu ora 11.00. Inedit va fi şi concursul de atelaje cu cai, "Cupa Agro Bihor", programat de la ora 14.00, lângă parcarea Bricostore. Intrarea la târg este gratuită, mai puţin în zona utilajelor, unde adulţii vor trebui să plătească bilete de câte 5 lei. Pe lângă partea de divertisment, fermierii prezenţi la Agro Bihor vor putea afla informaţii despre cele mai noi tehnici în agricultură, iar pasionaţii vor putea afla, între altele, cum se recoltează floarea-soarelui cu diferite combine, cum se pot toca resturile vegetale, dar şi cum se pregăteşte terenul pentru semănat. Ştefan Francisc, unul dintre organizatori, a spus că "sunt multe firme de utilaje agricole din străinătate, care vor să intre pe piaţa din România şi ne bucurăm că au ales să facă acest lucru aici, în Bihor, în cadrul acestui eveniment". Agricultorii vor avea ocazia să afle ultimele noutăţi în materie de utilaje agricole de la cinci dealeri specializaţi care vor fi prezenţi la târg. Festivitatea de deschidere a târgului a avut loc ieri, în parcarea de la Era Park Oradea. Au participat prefectul Claudiu Pop, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor - Cornel Popa, viceprimarul Ovidiu Mureşan, deputatul Sorin Ioan Roman, care este şi fermier, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor - Remus Moţoc, precum şi invitaţi din Arad şi Satu Mare. "Anul acesta ne putem mândri cu recolte bune şi mă bucur pentru această nouă ediţie a Târgului fermierilor, pentru că avem astfel posibilitatea să găsim utilaje agricole noi care să ne facă munca mai uşoară şi să ne ajute să ne îmbunătăţim productivitatea", a declarat fermierul-deputat Sorin Ioan Roman. Agro Bihor este organizat de Mistef Serv, Consiliul Judeţean Bihor, Camera de Comerţ şi Industrie Bihor şi Camera Agricolă Judeţeană Bihor, cu sprijinul ERA Park.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.