Două persoane, soţ şi soţie, au fost rănite ieri, într-un accident produs pe DN79, în apropiere de Inand, în care au fost implicate un autoturism şi un TIR. Cele două victime au rămas încarcerate în urma impactului, elicopterul SMURD intervenind la faţa locului şi preluând bărbatul rănit. Traficul înspre Arad a fost blocat, circulaţia fiind deviată pe o rută ocolitoare. 

         

Accidentul s-a produs ieri, pe DN 79, între Oradea şi Arad. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, coliziunea s-a produs în jurul orei 11.40. „Inspectoratul a fost sesizat, prin sistemul unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier între un autoturism şi un autotren, pe DN 79, în apropierea localității Inand, apelantul precizând totodată faptul că două persoane au rămas încarcerate în autoturism.    Pentru salvarea victimelor, inspectoratul a mobilizat de urgenţă două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi o ambulanţă de tip B2, ambele din cadrul Detașamentului de Pompieri Salonta, echipajul de descarcerare grea al Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a precizat cpt. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. Tot potrivit acesteia, echipajele de descarcerare au acționat cu foarfecele și depărtătoarele hidraulice pentru tăierea portierelor autoturismului și evacuarea celor două persoane rănite din autovehiculul avariat, iar echipajele medicale au procedat la evaluarea de specialitate a victimelor și acordarea îngrijirilor care se impuneau. Cele două persoane rănite, o femeie în vârstă de 43 de ani și soțul acesteia, în vârstă de 46 de ani, care prezentau politraumatisme și fracturi, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean. Bărbatul a fost transportat cu elicopterul SMURD, iar femeia  cu ambulanța tip C a echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea. În urma accidentului, traficul rutier pe DN79 Oradea – Salonta a fost oprit, la kilometrul 87+50 de metri, în zona localității Inand, circulaţia fiind deviată pe ruta ocolitoare Leş – Tinca(DJ792A) – Salonta – DN79. După aproape două ore, traficul a fost reluat, circulându-se însă alternativ, pe un singur fir. Poliţiştii au deschis o anchetă care va stabili exact cum s-a produs accidentul. „Un bărbat de 46 de ani, din municipiul  Oradea, în timp ce conducea un autoturism, a frânat brusc, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autotren cu semiremorcă, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 51 de ani, din localitatea Pecica, judeţul Arad”, a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.