Lansare de carte, la Agora Senatul Universităţii Agora organizează astăzi, de la ora 12.00, lansarea de carte "Resurse Umane - Management şi gestiune", la sediul din Piaţa Tineretului, nr. 8. Volumul, coordonat de prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roşca - rectorul Academiei de Ştiinţe Economice, prof. univ. dr. Constantin Roşca şi prof. univ. dr. Mihai Vărzaru, oferă tuturor celor interesaţi din mediul de afaceri (manageri şi specialişti), precum şi din mediul universitar o lucrare de anvergură în domeniul resurselor umane, care completează, într-o concepţie originală, literatura de specialitate din ţara noastră. Maia Morgenstern, din nou la Oradea După ce, anul trecut, cunoscuta actriţă Maia Morgenstern a jucat la Oradea, în două piese de teatru, şi a participat la o acţiune caritabilă în scopul strângerii de fonduri pentru Maternitatea din Oradea, revine pe scena Teatrului de Stat. Ea va evolua, marţi, 7 februarie, de la ora 19.00, în piesa "Cafeaua domnului ministru", de Horia Gârbea. Alături de ea, vor putea fi urmăriţi doi actori ai Teatrului Naţional, Maria Teslaru şi Alexandru Georgescu. Regia spectacolului este semnată de Gavril Pinte, iar scenografia aparţine Roxanei Ionescu. Se mai pot achiziţiona bilete de la casieria Teatrului de Stat Oradea, la preţul de 25 lei noi (balcon).