Maternitatea şi-a pierdut miza ca spital de sine stătător, dar scandalul de aici pare să nu aibă sfârşit. Rectorul Cornel Antal a susţinut ieri într-o conferinţă de presă că este „linşat mediatic, eu şi familia mea". Cel care alimentează conflictul a fost identificat de rector ca fiind fostul manager al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie, Gavrilă Grebenişan, pe care nu a ezitat să îl facă mincinos. La rândul lui, Grebenişan spune că a deranjat o „gaşcă" şi din acest motiv este persecutat şi pedepsit pe nedrept. Rectorul a mai spus că Universitatea vrea o relaţie bună cu Primăria Oradea şi niciodată nu ar fi fost vorba de un război între cele două instituţii.

Rectorul Cornel Antal îi reproşează colegului său universitar Gavrilă Grebenişan că nu acţionează pe căile legale prevăzute de regulamentul de ordine interioară al Universităţii şi duce un război defăimător prin intermediul unui săptămânal. Conflictul este mai vechi şi a izbucnit după ce 13 cadre didactice, medici la Maternitatea din Oradea, au depus o sesizare la Comisia de Etică a UO, în urma anchetei aceasta propunând Senatului sancţionarea lui Grebenişan cu avertisment scris. De fapt, tensiunea a apărut imediat după instalarea lui Grebenişan în funcţia de manager, în dauna doctoriţei Liana Antal, soţia rectorului. Noul manager şi-a ridicat în cap toţi universitarii prin măsurile luate, aceştia acuzându-l că îi persecută şi discriminează. Din grupul lor, la patru medici cărora le expiraseră contractele de muncă nu li s-au mai reînnoit, în timp ce pentru alţi patru acest lucru s-a realizat. „Domnul Grebenişan a minţit opinia publică atunci când a afirmat că nu au existat contracte de muncă pentru gărzi. Pentru toţi cei opt medici existau contracte de muncă pe durată determinată, iar la obiectul contractului era trecută exercitarea profesiei de medic în linia de gardă. În concluzie, niciunul din cei opt medici nu avea ce căuta în spital în afara orelor de gardă, lucru pe care managerul l-a impus însă în mod discriminatoriu", l-a acuzat rectorul pe Grebenişan, prezentând şi un contract de muncă la care făcea referire, dar cu anumite părţi blurate.

Ce ţi-e cu partenerii de gardă!

Rectorul l-a mai acuzat pe fostul manager că a folosit un indicator nepotrivit atunci a evaluat activitatea medicilor, dând afară pe unii şi păstrând pe cine trebuie. „Sistemul de clasificare DRG (Diagnosis Related Groups) reprezintă o schema de clasificare a pacienţilor în funcţie de diagnostic. Acesta este impropiu pentru a fi folosit ca un criteriu de evaluare a activităţii medicilor, fiind utilizat ca sistem de distribuire echitabilă a banilor de la CAS. Este un indicator al spitalului, nu al medicului", susţine rectorul. „Doctoriţa Antal a avut curajul să afirme în şedinţă aceste lucruri despre sistemul DRG, dar pentru îndrăzneala ei a plătit scump, iar după ce a fost umilită şi batjocorită a părăsit ţara", a spus rectorul. El susţine că DRG a fost utilizat pentru a-i scoate din schema spitalului patru universitari, în timp ce au rămas în post ginerele directorului medical dr. Petru Chitulea şi partenerul de gardă al dr. Traian Mureşan. „Ba eu cred că pe domnul rector l-a deranjat faptul că nu se regăseşte între medicii care au rămas la spital partenerul de gardă al doctoriţei Antal", a venit replica lui Grebenişan. Acesta spune că a aplicat sistemul DRG în evaluarea activităţii medicilor la recomandarea specialiştilor de la Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, el şi primarul Ilie Bolojan fiind singurii care au decis aplicarea lui. „Pe toţi i-am evaluat folosind acelaşi sistem, deci nu are nicio treabă dr. Chitulea şi nici dr. Mureşan. Problema e că am deranjat acolo o gaşcă", susţine fostul manager, care bănuieşte că, de fapt, "Universitatea este condusă de doamna Antal".

Controale şi contestaţii

Antal a mai afirmat că de şase luni Grebenişan îl acuză de faptul că îl controlează excesiv dacă se prezintă sau nu la ore. Rectorul a precizat că din 2008 a dat o decizie prin care prorectorii şi secretarul ştiinţific au obligaţia să verifice prezenţa la ore a corpului profesoral, de atunci fiind descoperite 31 de cadre cu neconformităţi în 2008-2009 şi alte 44, în 2009-2010. „Din păcate, voit sau nevoit, Grebenişan nu vrea să înţeleagă regulamentul de ordine interioară. Când are activitate cu studenţii trebuie să fie fizic la ore", a spus rectorul, care îl mai acuză pe Grebenişan că mută gălăgios în mass-media o problemă de serviciu, înainte de a utiliza căile legale de a constesta decizia de sancţiune.

„Nu am primit încă nimic scris din partea Universităţii că aş fi sancţionat. Cum să contest ceva ce nu am primit", susţine, la rândul lui, Grebenişan. El spune că în 18 mai a depus un memoriu la Senat, cerând analizarea situaţiei sale şi că, după şedinţa de luni, acesta nu a luat nicio decizie.