Aeroportul Oradea - Terminal inaugurat în prezenţa lui Vasile Blaga
Demarate în toamna anului trecut, lucrările la terminalul Aeroportului orădean au avut ca termen de finalizare 1 martie 2011, dată fixată pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Cum aderarea a tot fost amânată şi lucrările s-au întins din toamnă până în iarnă, abia azi, în prezenţa preşedintelui Senatului României, Vasile Blaga, aeroportul va fi inaugurat.
Valoarea investiţiilor demarate în toamna anului trecut la terminal se ridică la peste 3 milioane de lei. Au fost amenajate la standarde europene fluxul de sosiri şi fluxul de plecări, a fost refăcută faţada din curtea interioară, montate toate instalaţiile de climatizare şi ventilaţie, cele de informare şi sonorizare. Sala de sosiri are o zonă de control a Poliţiei de Frontieră pentru controlul persoanelor care sosesc din afara Spaţiului Schengen şi o zonă de control vamal. De asemenea, sunt realizate două fluxuri: unul pentru „Bunuri de declarat" şi altul pentru „Nimic de declarat". Fluxul de plecări este prevăzut cu o serie de aparate antitero, pasagerul având de trecut prin mai multe puncte: control de securitate, control paşapoarte, control vamal, respectiv se ajunge în sala de grupare. De aici, se poate ajunge în zona de tranzit, unde s-a amenajat şi un bar. Azi, în prezenţa preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, va avea loc inaugurarea oficială a terminalului. Prezenţa lui la Oradea pare să fie o garanţie a viitoarelor promisiuni asumate de către preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, care şi-a anunţat trecerea la PD-L, în ideea în care această formaţiune politică ar fi promis sprijin financiar pentru realizarea unei piste noi, care se ridică la 25 milioane euro. După procedurile de inaugurare, care vor debuta la ora 10.00, în prezenţa oficialilor judeţeni, începând cu ora 11.00, este aşteptat să aterizeze, din Laponia, Moşul. „Moşul, care are paşaport de Laponia, va veni cu avionul său personal ultrauşor. Va trece prin filtrul Poliţiei Vamale, iar cadourile vor trece prin noua bandă de bagaje", ne-a declarat Gheorghe Pasc, directorul Aeroportului Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.