Agenda politică
Scandalul "biletului", favorabil PSD?
Noul scandal dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu va determina creşterea consistentă în sondaje a PSD, susţine liderul social-democraţilor bihoreni, Mihai Bar. Acesta consideră că România trăieşte o telenovelă, în care "o precupeaţă ca Elena Udrea ţine prima pagină a ziarelor". "Domnule preşedinte, opreşte circul, e prea mult!", spune Bar, acesta precizând că pe preşedintele Traian Băsescu nu-l interesează nimic despre cei pe care-i păstoreşte, ci e preocupat doar de propria sa imagine. De asemenea, preşedintele PSD Bihor e convins că, la proximele alegeri, cele pentru Parlamentul European, partidul din care face parte nu va întâmpina dificultăţi în a câştiga voturile electoratului.
Cele patru cabinete sunt trei: al lui Pop şi al lui Sârb
Doar unul din cei patru parlamentari care vor primi spaţii noi din partea Primăriei municipiului Oradea a semnat contractul de închiriere cu această instituţie. Este vorba de deputatul social-democrat Claudiu Pop. Acesta a declarat că va intra în noile birouri, situate în Pasajul Vulturul Negru, la etajul doi al clădirii în care funcţionează Fundaţia Franco-Română. Cel de-al treilea etaj al clădirii va fi închiriat, probabil, deputatului Gheorghe Sârb, însă acesta a precizat că, deocamdată, nu a semnat nici un contract. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi parlamentari, Alexandru Athanasiu şi Eduard Hellvig, care de la 1 ianuarie sunt şi europarlamentari, aceştia vor primi spaţii în altă clădire, situată pe strada Vasile Alecsandri nr.8. Mai întâi, însă, trebuie ca cele două birouri să fie aprobate prin hotărâre de Consiliul Local Oradea.
Sprijin pentru întocmirea de proiecte
Secretarul general al PD Bihor, Mircea Matei, a anunţat că liderii acestei formaţiuni politice s-au întâlnit, miercuri, cu primarii democraţi, pentru a discuta despre oportunităţile de investiţii şi atragerea de fonduri pentru unităţile administrative pe care le gospodăresc, mai ales că, de aici înainte, toate finanţările vor fi acordate pe bază de proiecte. De asemenea, primarilor le-au fost prezentate oportunităţile de a atrage fonduri de la AJOFM sau Direcţia Muncii pentru efectuarea lucrărilor la nivelul comunităţii, dacă aici trăieşte un număr mai mare de persoane de etnie romă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.