Agenda politică
"ANI să nu mai facă nani"
Declaraţiile de avere ale unora dintre aleşii şi demnitarii bihoreni au ridicat semne de întrebare în rândul social-democraţilor bihoreni, care consideră că bunurile dobândite de aceştia ar trebui să fie verificate. "ANI nu ar mai trebui să facă nani, ci să verifice averile agonisite de aleşii noştri", susţine secretarul executiv Elena Dociu, care e de părere că "mătuşa Tamara există şi în judeţul Bihor". Tânăra social-democrată a făcut referire la preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, care, potrivit declaraţiei de avere, s-a îmbogăţit cu 1,3 milioane euro în anul 2006. "E uşor să faci bani, când firmele tale au contract cu statul", susţine Elena Dociu. La rândul său, preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar, a declarat că, deşi membrii formaţiunii din care face parte sunt consideraţi baroni, în realitate, cei care s-au îmbogăţit şi au averi considerabile sunt reprezentanţii partidelor aflate la putere în judeţ. "Dacă anul trecut spuneam că diferenţa dintre mine şi Petru Filip e de 10 milioane de euro, în favoarea lui, acum cred că e de 15 milioane", susţine Bar. Totodată, liderul social-democrat a ţinut să tragă un semnal de alarmă "extrem de serios" în privinţa primarilor care "se scaldă în bani". Bar susţine că a primit mai multe reclamaţii cu privire la aceşti primari, printre care şi edili care au plecat din PSD.
Silvia Suciu mai vrea un mandat de consilier local
Consilierul local Silvia Suciu a anunţat că şi-a depus dosarul pentru înscrierea în cursa preliminară pentru desemnarea candidaţilor pentru funcţia de consilier local din partea PSD. De asemenea, cu această ocazie, aceasta şi-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2006. Silvia Suciu a precizat că, de-a lungul anului, a avut 42 de luări de cuvânt în cadrul şedinţelor Consiliului Local Oradea şi a făcut propuneri la proiectele de hotărâri aflate în dezbatere. Consilierul social-democrat a precizat că, deşi se află în opoziţie, a avut o iniţiativă reuşită. Mai exact, Silvia Suciu a declarat că a reuşit să împiedice darea în administrarea Clubului FC Bihor a clădirii de pe strada Iosif Vulcan, cu toate că hotărârea a fost adoptată de CLO. Silvia Suciu a înaintat o adresă Prefecturii, prin care solicita să se verifice legalitatea hotărârii. Departamentul Juridic al Instituţiei prefectului nu a dat aviz de legalitate actului aprobat de consilieri, astfel încât hotărârea a fost revocată. O altă iniţiativă a consilierului PSD a fost aceea de împiedicare a retrocedării clădirii Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" şi trecerea acesteia în domeniul public al municipiului Oradea. În urma demersurilor consilierei PSD, Primăria Oradea a înaintat un memoriu Guvernului.
Radu Ţîrle, în comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară
Senatorul PD Radu Ţîrle, membru al Parlamentului European de la 1 ianuarie 2007, va face parte din Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) a forului european. Ţîrle va fi supleant în Comisia pentru transporturi şi turism (TRAN) a acestei instituţii europene. Eurodeputatul consideră că domeniile de competenţă ale acestor două comisii din care va face parte prezintă interes pentru România, având în vedere fondurile considerabile alocate pentru proiecte în domeniul mediului şi infrastructurii de către Uniunea Europeană.
Raita se îndreaptă spre PNG
PNG Bihor a revenit pe scena politică judeţeană, preşedintele filialei, Gheorghe Pintea, susţinând că, până la sfârşitul acestei luni, vor fi reorganizate toate organizaţiile locale. De asemenea, Pintea a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că filiala pe care o conduce a devenit atractivă, mulţi oameni de afaceri şi intelectuali bihoreni exprimându-şi dorinţa de a deveni membri ai PNG. Printre aceştia, Pintea l-a nominalizat pe fostul preşedinte al PC Oradea, Călin Raita, cu care a avut o discuţie şi care ar urma să se înscrie în PNG Bihor în aceste zile. Gheorghe Pintea susţine că omul de afaceri nu ar fi solicitat nici o funcţie, ci doar şi-a exprimat dorinţa de a intra în rândurile partidului lui Gigi Becali. Reamintim că în perioada în care Raita deţinea funcţia de lider al organizaţiei orădene a PC, acesta şi-a făcut cunoscută intenţia de a candida pentru fotoliul de primar al municipiului Oradea.
Obiectivele democraţilor pentru acest an
PD Bihor a anunţat că obiectivele pentru anul 2007 ale acestei formaţiuni politice sunt asigurarea stabilităţii organizaţiilor locale, susţinerea proiectelor de interes public, a organizaţiilor de tineret, studenţi şi femei, precum şi implicarea reprezentanţilor PD din consiliile locale în susţinerea concretă a problemelor cetăţenilor. Alegerile pentru Parlamentul European nu figurează printre obiectivele anunţate ale filialei judeţene ale PD, cu toate că liderii acesteia speră ca unul din locurile eligibile să revină candidatului propus de democraţii bihoreni. Preşedintele PD Bihor, Petru Filip, susţine că pe scena politică românească nu se manifestă un prea mare interes pentru aceste alegeri, având în vedere faptul că, nici până acum, legea care să reglementeze modul şi data desfăşurării acestora nu a fost adoptată.
Orădenii, chestionaţi cu privire la investiţiile din municipiu
PD Bihor a comandat, la începutul lunii decembrie a anului trecut, un sondaj de opinie, efectuat la nivelul municipiului Oradea. O parte dintre întrebări vizau problemele administrative ale municipiului, cealaltă referindu-se la viaţa politică. Sondajul se doreşte a fi o oglindă a percepţiei populaţiei cu privire la lucrările întreprinse de executivul local, precum şi a preferinţei electoratului în perspectiva alegerilor. Cum era de aşteptat, rezultatele arată că orădenii apreciază activitatea edilului şef, lider al PD, în condiţiile în care întregul an 2006 opinia publică şi-a manifestat dezaprobarea faţă de termenele şi calitatea investiţiilor derulate pe raza municipiului. Mai mult, din răspunsurile celor chestionaţi cu privire la Centrul de Informare European situat pe strada Avram Iancu şi inaugurat în toamna anului trecut rezultă că orădenii sunt mulţumiţi de deschiderea acestuia cu toate că nici până azi centrul nu este funcţional.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.