Arena Platoş Păltiniş - sezonul de iarnă s-a încheiat - Kristina Elekes câștigă Bikini Race
Opt concurente au luat startul în această ediție, una mai curajoasă decât cealaltă. În ciuda faptului că a fost soare, frigul a mușcat prin costumele de baie, mai ales că cele opt concurente n-au prea avut cum să evite contactul cu zăpada. Concursul a fost structurat pe trei probe. Prima dintre ele a fost proba de slalom individual, în care fiecare concurentă a avut de trecut prin patru porți de competiție, timpul înregistrat fiind contabilizat de juriu. Cea mai rapidă concurentă la proba de slalom a fost Kristina Elekes, care a trecut prin cele patru porți în mai puțin de 10 secunde. Pentru cea de-a doua probă, concurentele au urcat pe banda mobilă a școlii de ski a complexului și s-au apucat de... baschet. Trei mingi și trei coșuri, probă nu foarte ușoară având în vedere că se arunca din mișcare. Iar de încheiere, cele 8 concurente au trecut printr-un traseu aplicativ care a inclus o coborâre cu zipfelbobul și mai multe urcări și coborâri peste kickerele amenajate pe traseu, incluzând o trecere printr-un tunel. Cea mai tânără concurentă la Bikini Race este Emily Tuinstra, are doar 6 ani și participă pentru a treia oară la concursul de la Arena Platoș Păltiniș. Alături de frumoasele sibience, la ediția din acest an au participat concurente și din Cluj Napoca, Gheorghieni și Mediaș. Sezonul de ski și snowboard la Arena Platoș Păltiniș se încheie astfel cu Bikini Race. Vremea neobişnuit de caldă pentru această perioadă i-a pus pe organizatori să anuleze ultimul eveniment al sezonului, Slide and Freeze, din cauza stratului extrem de subțire de zăpadă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.