Oradea se promovează tot mai mult ca o destinație culturală, ceea ce nu este deloc rău. Festivalul European Music Open, Festivalul Internațional de Teatru fac parte din aceeași categorie cu Ziua Mondială Art Nouveau organizată în weekend de Primăria Oradea.

Tururi ghidate, o expoziţie de fotografii, un concert simfonic în aer liber şi o proiecţie video pe faţada Palatului Vulturul Negru, așa a fost serbată Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea. În cadrul tururilor ghidate, desfășurate sâmbătă și duminică, criticul de artă Ramona Novicov și istoricul Mihálka Nándor i-au plimbat pe cei interesați prin interioarele palatelor Art-Nouveau, prezentându-le istoria frumoasă a acestora, în decorul Oradiei de odinioară. Serile celor două zile au fost un adevărat festin cultural.

De la ora 20.00, în Piața Unirii, la Statuia lui Mihai Viteazul a fost vernisată expoziția „Valurile Art – Nouveau” o prezentare a palatelor Art-Nouveau ale Europei, urmată de un concert de muzica instrumentală din filme susținut de ansamblul de suflători al Filarmonicii Oradea, dirijat de Lorenzo Moroni, cu un program din care nu au lipsit lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, George Gershwin, Gioacchino Rossini, Gustav Holst sau Joahannes Brahms. Scaunele pe care organizatorii le-au pus la dispoziție nu au fost suficiente așa că mulți dintre cei prezenți au stat în picioare sau pe iarbă.

Serile s-au încheiat, de la ora 22.00, cu spectacole inedite de proiecție cu lumini, sunet și culoare (video mapping) pe fațada palatului Vulturul Negru, într-o atmosferă de zile mari, cu o Piața a Unirii plină ochi.

Evenimentul a fost parte a proiectului „Art Nouveau” finanțat prin Programul de Cooperare Transnațională Dunărea, cu o valoare totală de 1,6 milioane euro, pe care Oradea îl desfășoară în parteneriat cu 12 entități din 8 țări diferite. Scopul proiectului, a cărui lider este Primăria Oradea, îl reprezintă protejarea şi promovarea patrimoniului Art Nouveau din regiunea Dunării.