Astăzi, Ziua Mondială fără Tutun - O zi fără nicotină
Ziua Mondială fără Tutun propune simbolic 24 de ore de abstinenţă de la tutun pe întreg globul, dar scopul pe termen lung este de a atrage atenţia întregii lumi asupra efectelor negative ale consumului de tutun, care conduce în prezent la un număr semnificativ de decese la nivel mondial în fiecare an. Instituirea unei astfel de zile are un istoric recent. Astfel, în 1987, Adunarea Mondială a Sănătăţii a adoptat o rezoluţie ca ziua de 7 aprilie 1988, a 40-a aniversare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), să devină Ziua Mondială fără Fumat. După un an s-a instituit Ziua Mondială fără Tutun, a cărei dată de marcare a devenit, sub auspiciile OMS, ziua de 31 mai. Efectele consumului de tutun la nivel individual, cât şi consecinţele la nivelul comunităţii locale au făcut ca această problemă să reprezinte în ultimii ani o prioritate în activitatea Biroului de Promovare a Sănătăţii din cadrul DSP Bihor. Fumatul reprezintă un factor de risc major pentru sănătate, expunerea la fumul de ţigară cauzează boli de inimă, cancer şi multe alte afecţiuni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.