Prin Ordonanţa de Urgenţă 105/ 2000, conducătorii microbuzelor de opt plus o persoană sunt obligaţi să deţină asupra lor, la ieşirea din ţară, pe lângă licenţa de execuţie şi cea de transport, un atestat de pregătire profesională, care se eliberează de către Autoritatea Rutieră Română. Deşi această Ordonanţă a intrat în vigoare de la începutul lunii în curs, la punctele de trecere a frontierei de pe raza Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, se prezintă mulţi conducători auto care nu deţin acest atestat, fără de care nu pot să-şi continue drumul, poliţiştii de frontieră fiind puşi în situaţia de a-i întoarce din drum. De menţionat că, în cazul persoanelor fizice, transportul internaţional de persoane nu se poate realiza decât pentru interesele proprii ale familiei. În ceea ce priveşte persoanele juridice, transportul se realizează numai în interes de serviciu (în interesul firmei). Pasagerii microbuzului sunt obligaţi să prezinte organelor în cauză un act prin care să dovedească faptul că sunt salariaţii firmei respective. "În cazul în care din declaraţiile pasagerilor rezultă că s-a încasat bani pentru a se efectua acest transport, fără a se ţine cont de aceste prevederi legale, celui vinovat i se întocmeşte dosar penal", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră, Mircea Chiorean.