La sfârşitul săptămânii trecute, 22-23 septembrie, locuitorii oraşului Ştei, împreună cu cei din Depresiunea Beiuşului, au avut parte de două zile de distracţie şi voie bună, prilejuite de organizarea Zilelor oraşului Ştei, ajunsă la ediţia a XVII-a.

Printre cei care au participat la evenimentele organizate de Primăria şi Consiliul Local Ştei, Casa de Cultură "Miron Pompiliu" Ştei, împreună cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, s-au numărat deputaţii Sonia Drăghici şi Nicolae Jolţa, subprefectul Cristian Bitea, preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Cornel Popa, primari şi viceprimari ai oraşelor şi comunelor învecinate, dar şi omul de afaceri Ioan Micula, preşedintele European Food, cel mai mare investitor din oraşul Ştei. Ziua de sâmbătă, 22 septembrie, a debutat cu un ceremonial religios la statuia lui Miron Pompiliu, în cadrul căruia preoţii oraşului au ţinut o slujbă de pomenire a cărturarului şteian. Despre viaţa şi activitatea sa a vorbit profesorul pensionar Ioan Simedre, după care a urmat un scurt program artistic susţinut de elevii celor trei instituţii de învăţământ din oraş. Apoi, rând pe rând, la statuia lui Miron Pompiliu s-au depus jerbe din partea autorităţilor centrale, judeţene şi locale, a instituţiilor de învăţământ, a partidelor politice, precum şi a principalilor investitori din zonă etc. După amiază, pe scena amplasată în spatele Primăriei Ştei au urcat: Ionuţ Şerban (Şerby de la Ştei), Ana Luscan, Mădălina Petruse, Răzvan de la Oradea, Lazăr de la Oradea, Mădălina Manolache, "Şogoriţele" şi Claudiu Borza, trupa de break-dance "Level One" din Ştei şi karatiştii de la CS "Crişul Negru" Ştei.

Şedinţă festivă a Consiliului Local

Ziua de duminică, 23 septembrie, a debutat cu un concert de muzică religioasă susţinut la biserica ortodoxă de Ansamblul "Armonia" din Arad. De la ora 11.00, în Sala de Festivităţi a Casei de Cultură "Miron Pompiliu" a avut loc şedinţa festivă a Consiliul Local Ştei, care a avut pe ordinea de zi cuvântul primarului Iulian Balaj, mesajele către invitaţi, precum şi premierea celor trei cupluri care au sărbătorit "Nunta de Aur". Au mai luat cuvântul deputatul Sonia Drăghici, subprefectul Cristian Bitea şi preşedinetele CJ Bihor Cornel Popa, care au asigurat autorităţile locale de tot sprijinul lor. "Doresc să mulţumesc autorităţilor locale pentru invitaţia de a participa la această sărbătoare alături de mulţi şteieni şi locuitori din Depresiunea Beiuşului, unde am nenumăraţi prieteni. Întotdeauna vin la Ştei cu mare plăcere, pentru că pot afirma cu multă convingere că de fapt vin acasă. Să ştiţi că în această perioadă dificilă prin care trece ţara noastră, dacă multora nu le pasă de locurile dumneavoastră de muncă, nouă ne pasă. Cu toate piedicile puse, dar şi cu toate greutăţile întâmpinate, am încercat şi, de altfel, am reuşit să păstrăm cât mai multe posturi în activitate, dar şi să ne extindem, acest aspect fiind unul pozitiv din toate punctele de vedere, pentru toţi locuitorii acestei zone. Am convingerea unei bune colaborări în viitor cu autorităţile locale, iar faptul că primarul oraşului, Iulian Balaj, provine din mediul oamenilor de afaceri este o garanţie că urbea va avea o dezvoltare substanţială", a precizat omul de afaceri Ioan Micula.

Speranţe de mai bine

Primarul Iulian Balaj a declarat că în cele trei luni de mandat s-a confruntat cu două probleme de criză: salubrizarea şi alimentarea cu apă. "Datorită secetei, râul Aleu nu mai are debit suficient, astfel că a trebuit să facem o nouă captare de pe râul Galbena, prin prelungirea conductei cu 300 m pentru a asigura, la limită, necesarul de apă pentru perioada lunilor iulie, august şi septembrie. În octombrie vom inaugura o nouă conductă de aducţiune, care ne va asigura necesarul de apă", a menţionat edilul şef. În ceea ce priveşte salubrizarea, Balaj a precizat că în 14 septembrie primarii din zonă s-au întâlnit cu un operator din Austria pentru a găsi soluţii la această problemă. O speranţă a administraţiei locale este cea legată de redeschiderea Spitalului Orăşenesc. Acesta ar urma să fie din nou funcţional de la 1 ianuarie 2013, mai fiind nevoie de semnătura ministrului Sănătăţii. Primarul Şteiului a mai menţionat că, începând din luna august, în zona Cimitirului au loc foraje pentru apa geotermală, care ar urma să fie folosită pentru încălzirea instituţiilor publice, dar şi pentru ştradul din oraş. "Mai vrem să facem încă două foraje pentru a asigura încălzire pentru tot oraşul", a declarat primarul. Pentru anul viitor, acesta are în plan introducerea în Ştei a colectării selective a deşeurilor.

Pe străzile oraşului s-a desfăşurat, duminică, o paradă a portului popular, urmată de un program artistic susţinut de Ansamblurile "Zestrea Buduresei", "Crăişorii Şteiului", Drajna, Sulina, Ighiu, Bujorii Uileacului, Muguri şi Mlădiţe de Tezaur din Beiuş, Nuntaşii Bihorului, Doina Şteiului, Iuda şi Boculei, Cornel de la Chişcău şi soliştii Anca Banda, Dani şi Anca, Florina şi Florin Mariş-Hinsu, Tinu Vereşezan şi Corina Szatmari, împreună cu Zbiciu. Tot cu această ocazie, Lazăr Cerescu şi-a lansat un volum de aforisme "Gânduri orchestrale", aceasta fiind a 17-a carte scrisă de el.