Băile Felix: „Decalogul" lui Boc a fost prezentat prefecţilor
Reuniunea a debutat cu o prezentare a măsurilor luate de Guvern de la preluarea mandatului, dar şi cele 10 priorităţi pe care Executivul şi le-a propus să le realizeze pe termen scurt şi mediu. Prezentarea a fost făcută de premierul Emil Boc, care le-a atras atenţia prefecţilor să fie atenţi la modul în care se derulează licitaţiile pentru proiecte finanţate din fonduri europene.„Decalogul" enunţat de premier prevede prioritizarea investiţiilor strategice multianuale, implementarea programului naţional de dezvoltare a infrastructurii, absorbţia fondurilor europene, rezolvarea problemei arieratelor, restructurarea companiilor de stat, vânzarea pachetelor minoritare deţinute de stat, relansarea programelor Rabla şi Prima casă, prin participarea băncilor cu 50% la efortul de garantare, implementarea legii parteneriatului public privat şi a Programului Tinerilor Debutanţi în Afaceri, continuarea reformei sistemului de sănătate, respectiv reforma administraţiei şi reorganizarea administrativă.
Prefecţii cer secretar general
După prezentarea făcută de primul-ministru, întâlnirea a continuat cu dezbateri pe probleme de interes local, cum ar fi propunerile de modificare a statutului funcţionarului public, precum şi a legii privind prefectul şi instituţia prefectului. Cea mai importantă propunere făcută de prefecţi a fost aceea de reînfiinţare a funcţiei de secretar general al prefecturii, care a fost transformată, în anul 2007, în funcţie de subprefect. "Cea mai importantă şi cea pe care trebuie să o implementăm este aceea de a introduce funcţia de secretar general la nivelul prefecturilor, secretarul general fiind un specialist la nivel juridic de care este nevoie", a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Traian Igaş. "Funcţia de secretar general era funcţie de specialitate. Este o funcţie tehnică, care trebuia menţinută", a adăugat secretarul de stat în MAI Mihai Capră, responsabil cu coordonarea activităţii prefecţilor. Alte solicitări ale prefecţilor au fost aceea de a avea la dispoziţie un fond pentru situaţii de urgenţă, dar şi de a fi ordonatori principali de credite, aceasta din urmă neavând şanse să fie pusă în aplicare.
Se înfiinţează Poliţia Rurală
La întâlnirea prefecţilor, şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, le-a prezentat proiectul de reorganizare a poliţiei, prin înfiinţarea Poliţiei Rurale. Popa a prezentat prefecţilor acest concept, dezbătând inclusiv o simulare efectuată pentru fiecare judeţ în parte. Şeful IGPR, Liviu Popa, a afirmat că înfiinţarea Poliţiei Rurale este determinată atât de faptul că în prezent Poliţia îşi dispersează resursele în mediul rural fără a asigura servicii poliţieneşti la parametrii doriţi, cât şi de contextul economic. Chestorul Liviu Popa a arătat că, în aceste condiţii, prin conceptul Poliţiei Rurale sunt concentrate resursele din mediul rural, cu formaţiuni de poliţie, în secţii de poliţie care să atragă resursele din mai multe comune. "Media este de opt-zece comune, astfel încât aceste resurse să fie eficientizate, să fie folosite pe priorităţi şi când vorbim de priorităţi ne gândim la zone de risc, la vulnerabilităţi pe care le avem în mediul rural", a precizat Liviu Popa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.