În cursul zilei de ieri, un echipaj de poliţie a fost solicitat, la numărul de urgenţă 112, pentru a se prezenta la un spaţiu comercial de pe B-dul Magheru nr. 4 pentru a aplana un conflict ivit între proprietarul imobilului şi foştii chiriaşi. Până deunăzi, în spaţiul de la parterul blocului M 4 de pe B-dul Magheru, a funcţionat o filială Pro Credit Bank, care tocmai şi-a anunţat clientela că, începând cu 22 septembrie părăseşte Oradea, urmând să-şi desfăşoare activitatea în câteva dintre judeţele vecine.

Pe data de 28 iunie 2010, reprezentanţii unităţii bancare au notificat proprietarul cu privire la rezilierea contractului de închiriere pentru suprafaţa de 300 mp, începând cu 29 septembrie. Ieri, angajaţii băncii s-au prezentat pentru a-şi ridica bunurile mobile din vechiul spaţiu. Acest lucru a stârnit nemulţumirea proprietarului, Mircea Vestale, care s-a opus intenţiei de dezafectare şi demontare a instalaţiei de aer condiţionat. Pentru a-şi proteja bunurile, proprietarul a angajat o firmă de pază, care întreaga zi a păzit imobilul. La faţa locului s-a prezentat şi un echipaj al poliţiei, după un apel telefonic la 112. "O patrulă de poliţie a fost solicitată pe Magheru nr. 4 la o altercaţie verbală între proprietar şi chiriaşi. S-a încercat aplanarea conflictului, părţile fiind îndrumate fie să se adreseze instanţei, fie să se înţeleagă pe cale amiabilă", ne-a declarat comisar de poliţie Ioana Indrieş, din cadrul IPJ Bihor. Potrivit declaraţiilor proprietarului totul a pornit de la faptul că vechii chiriaşi nu şi-au achitat chiria pe ultimele două luni. Odată reziliat contractul, reprezentanţii Pro Credit Bank au dorit să-şi ia cu ei toate bunurile din fostul spaţiu, inclusiv instalaţiile de aer condiţionat, deşi prin contract se obligau să lase proprietarului îmbunătăţirile aduse spaţiului. "Conform contractului, toate îmbunătăţirile realizate intră în proprietatea mea, inclusiv aerul condiţionat şi tavanul fals. Plus că nu mi-au plătit chiria pe ultimele două luni", a precizat proprietarul Mircea Vestale.
Pe de altă parte, reprezentanţii unităţii bancare se apără, precizând că instalaţia de aer condiţionat nu este specificată în contract ca fiind o îmbunătăţire ce revine proprietarului după eliberarea spaţiului. "Noi trebuie să predăm spaţiul şi să ne luăm bunurile. Instalaţia de aer condiţionat nu face parte din contract", a precizat Roxana Stanca, reprezentanta băncii. Vom reveni...