Vineri, 22 octombrie, recunoştinţa eternă faţă de jertfa celor care au luptat împotriva comunismului a căpătat, şi la Beiuş, conturul crucii dăltuite în marmură. Monumentul închinat memoriei luptătorilor anticomunişti a fost inaugurat în prezenţa supravieţuitorilor lagărelor şi închisorilor comuniste, rudelor acestora şi unei mulţimi de beiuşeni, printre care numeroşi copii şi tineri. Slujba de sfinţire a monumentului a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu protopopii ortodocşi - Ioan Nat Balint şi greco-catolic - Ioan Mada, după care părintele Balint i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi i-a felicitat pe iniţiatorii ridicării acestui omagiu în piatră. După cum preciza Traian Luscan, conducătorul filialei beiuşene a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, locul monumentului - vizavi de Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" - nu a fost ales întâmplător, renumitul lăcaş de cultură dând 60 dintre cei 75 de foşti deţinuţi politici din zona Beiuşului. Totodată, Traian Luscan a mulţumit tuturor celor care l-au ajutat în demersul său de înălţare a monumentului şi a transmis mesajul de salut al preşedintelui AFDPR, Constantin Ticu Dumitrescu. Constantin Nistorică, preşedintele AFDPR Bihor, a salutat prezenţa preoţilor ortodocşi şi greco-catolici la eveniment, precizând că printre deţinuţii din închisorile comuniste s-au aflat numeroşi purtători ai hainelor preoţeşti. Conducerea centrală a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România a fost reprezentată de Aurora Dumitrescu, care a declarat că memoria celor ce au luptat pentru adevăr şi libertate va fi vie atâta timp cât va exista neamul românesc! Singurul parlamentar prezent cu acest prilej la Beiuş, deputatul Cornel Popa, a regretat nepăsarea altora faţă de un eveniment cu o asemenea încărcătură emoţională şi naţională şi a precizat că se simte sufleteşte legat de activitatea şi eforturile celor din AFDPR, deoarece printre foştii deţinuţi politici, pe care i-a numit "apostoli ai neamului", s-a aflat şi bunicul din partea mamei al domniei sale. Cornel Popa a făcut apel la actuala clasă politică să evite cu fermitate posibilitatea retrăirii unor vremuri tragice, "de terfelire a conştiinţei umane", cum a fost perioada comunistă, iar beiuşenilor le-a cerut să nu ostenească în a aduce în permanenţă flori la acest monument, închinat celor care au pus onoarea, valorile creştine, morala, mai presus decât libertatea sau chiar viaţa.