Beiuş - Recunoştinţă eternă Eroilor Neamului!
Ziua Armatei Române a fost sărbătorită, la Beiuş, pe platoul din faţa Monumentului Vânătorului de Munte, la eveniment participând cadre militare active, în rezervă şi în retragere, primarul Adrian Domocoş, consilieri locali şi judeţeni, reprezentanţi ai instituţiilor publice, directori, cadre didactice şi numeroşi elevi de la unităţile de învăţământ din urbe.
În deschiderea festivităţii, au fost oficiate două ceremonii religioase, una de către preoţi ortodocşi şi alta de prelaţi greco-catolici şi reformaţi, ambele întru pomenirea Eroilor Neamului care s-au jertfit pentru libertatea şi integritatea teritorială a României. Despre însemnătatea Zilei de 25 octombrie au vorbit comandantul garnizoanei Beiuş, lt. col. Mihai Sopota, şi Adrian Domocoş, primarul municipiului Beiuş, acesta din urmă subliniind rolul Regelui Mihai I în derularea evenimentelor de la finele celei de-a doua conflagraţii mondiale. Festivitatea dedicată aniversării Zilei Armatei Române a continuat cu ceremonialul depunerii de coroane şi jerbe de flori, după care participanţii la manifestări au asistat la defilarea Gărzii de Onoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.