Deschiderea festivă a manifestărilor dedicate împlinirii a 181 de ani de existenţă a Colegiului Naţional "Samuil Vulcan" din Beiuş, cea mai veche instituţie de învăţământ mediu românesc de la Brazda de Vest, a avut loc luni.

La eveniment a participat, ca oaspete de onoare, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, căruia i s-au alăturat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Dumitru Voloşeniuc şi primarul urbei, Adrian Domocoş. Festivităţile au debutat cu intonarea Imnului de Stat al României, după care, în faţa foştilor şi actualilor dascăli şi elevi ai venerabilei instituţii de învăţământ, profesorul Viorel Gavra, directorul adjunct al colegiului vulcanist, a prezentat un scurt istoric al acestei citadele a învăţământului românesc, de unde au plecat spre tuspatru zările numeroşi academicieni, alţi oameni de ştiinţă, scriitori, poeţi, actori, plasticieni, miniştri, parlamentari ori diplomaţi iluştri. La tribună a urmat prof. Traian Stanciu, directorul şcolii, distinsul vorbitor evocând personalitatea cu valenţe europene a ctitorului, episcopul-cărturar Samuil Vulcan, unul dintre acei Români care şi-au servit exemplar naţiunea, contribuind în mod definitoriu la propăşirea ei. În semn de eternă neuitare, cu pioşenie şi recunoştinţă, un grup de elevi şi profesori vulcanişti au făcut un scurt pelerinaj la mormintele foştilor dascăli ai şcolii.