Biblioteca „Județeană Gheorghe Șincai” are o nouă înfățișare - La standarde europene
În prima zi din septembrie a avut loc o conferință de presă, prilejuită de deschiderea oficială, azi, 2 septembrie, a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, marcând, astfel, punerea completă în circuit a noului spațiu cultural multi‑funcțional pentru comunitatea bihoreană.
Prezent la eveniment, Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a menționat că Biblioteca Județeană are o nouă înfățișare și că este în măsură să ofere noi funcțiuni pentru bihoreni, adaptate vremurilor din zilele noastre.
„Suntem, practic, singurul proiect din România, de acest fel care a ajuns la final și este de astăzi în funcțiune. Aici vor veni cei din mediul academic, de la elevi, studenți și profesori, pentru că au carte dedicată fiecărui domeniu în parte, vor veni familii cu copii, pentru ca părinții să citească sau să se bucure de o cafea, în timp ce copiii lor vor putea participa la activități educative, vor veni iubitorii de carte, toți cei care vor să păstreze legătura cu universul lecturii”, a mai spus președintele CJ Bihor.
Cele peste 550.000 de cărți ale Bibliotecii au fost etichetate de către cei 58 de angajați și de voluntari provenind de la companiile din parcurile industriale și introduse în noul sistem digital de gestionare a fondului de carte folosind etichetele RFID (Radio-Frequency Identification, un sistem de identificare și gestionare a fondului de carte bazat pe unde radio).
Clădirea a fost reorganizată astfel încât să cuprindă două zone principale: una pentru depozitare și administrativ, și una deschisă publicului, cu atrium și zone pentru activități culturale și educaționale.
Proiectul a presupus lucrări de construcție și reabilitare a sediului Bibliotecii Județene, dar și a altor trei biblioteci din județ (Oșorhei, Sânmartin și Sântandrei), dotarea cu aparatură de ultimă generație a celor patru imobile, precum și alte 26 de biblioteci orășenești și comunale.
La parter - cea mai mare încăpere - a fost amenajată o cafenea literară, o librărie Humanitas și o terasă exterioară.
„Suntem foarte bucuroși că s-a încheiat contractul cu rețeaua de librării Humanitas și în cadrul acestui contract nu vom avea doar o librărie la parter, vom avea și servicii de cafenea pe care cei de la Humanitas le vor furniza, dar ce este și mai important și împlinitor pentru misiunea bibliotecii noastre este faptul că împreună cu rețeaua de librării Humanitas vom avea acces la autori care își găsesc astăzi volumele în librării, la autori contemporani (...) și împreună vom găzdui în acest atrium al bibliotecii noastre lansări de carte, întâlniri cu scriitori. Ne propunem ca lunar să venim cu ofertă nouă de evenimente culturale către bihoreni. De asemenea, tot în cadrul parteneriatului cu librăriile Humanitas ne-am asumat organizarea a câtorva evenimente anual cu scriitori de anvergură internațională”, a declarat Ancuța Șchiop, managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”.
La parter au fost amenajate mai multe spații dedicate copiilor, dar și o zonă unde se vor organiza ateliere creative, folosindu-se noile aparate achiziționate: mașini de cusut, imprimante 3D.
La etajul 1, spațiile au fost reconfigurate pentru birouri administrative și spații de depozitare, un auditorium pentru adulți, săli de lectură, zone pentru training de competențe digitale și zone de expunere de cărți.
La etajul 2 a fost amenajată o ieșire pe terasă, o sală de conferințe, o sală de lectură, mediatecă și un studio pentru înregistrări de tip podcast. Toate spațiile sunt adaptate pentru accesul persoanelor cu dizabilități. Totodată, au fost montate 2 lifturi pentru a facilita accesul.
De asemenea, în bibliotecă au fost montate rafturi pe aproape toți pereții. Folosindu-se de scările speciale, cititorii, îndrumați de bibliotecari, pot să-și ia cartea indiferent unde este amplasată. Datorită acestor noi elemente de mobilier, Biblioteca își valorifică mai bine colecțiile, inclusiv fonduri care, din lipsă de spațiu, nu au fost disponibile anterior pentru public. Printre acestea se numără secțiunea pentru copii, literatură, critică literară și alte domenii de interes.
Un element important al investiției este procesul de digitalizare a bibliotecii. Au fost instalate 20 de stații de lucru pentru organizarea cursurilor de formare digitală și mai multe de echipamente performante pentru scanarea și arhivarea cărților în format digital. De asemenea, prin intermediul aplicației „Cloud Library”, publicul va avea acces la cărți electronice (e-books) și cărți audio (audiobooks).
Toate cele 550.000 de cărți ale Bibliotecii au fost introduse în noul sistem digital de gestionare a fondului de carte folosind etichetele RFID (Radio-Frequency Identification – un sistem de identificare și gestionare a fondului de carte bazat pe unde radio). Datorită acestui sistem, toate titlurile vor putea fi împrumutate non-stop, prin stațiile destinate ridicării și returnării, de la intrarea în instituție. Abonații își vor putea rezerva cărțile prin aplicația „Liberty Link”, iar ridicarea acestora se va face simplu, pe baza cardului de bibliotecă, la orice oră, din dulăpioare special amenajate.
Valoarea totală a lucrărilor și dotărilor la cele 30 de biblioteci din proiect a fost de 26,4 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin fonduri europene, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
La inaugurarea oficială a noului sediu central au mai participat constructorul Gavrilă Ghilea și Csaba Giras, directorul Softlink Central Europe, precum și Iuliu Delorean, manager de proiect din partea CJ Bihor. Acesta din urmă a anunțat că urmează să doneze Bibliotecii Județene majoritatea din cele 4.000 de volume pe care le deține în biblioteca personală, adunate inclusiv de părinții săi.
„Eu mi-am văzut visul cu ochii. Nu știu câți din lumea asta își pot permite, din ceea ce lucrează, din ceea ce fac toată ziua ca să își câștige pâinea, să poate să afirme că își văd visul cu ochii. Eu mi l-am văzut”, a mărturisit Delorean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.