În perioada 11-12 februarie, în localitatea Biharia, s-a desfăşurat cea de-a opta ediţie a concursului de vinuri nobile. Întrecerea a fost organizată de către Asociaţia Viti-vinicolă Vinteler Bihor, filiala Biharia, cu sprijinul primăriei Biharia.

57 de participanţi s-au înscris la sfârşitul săptămânii trecute la cea de-a opta ediţie a concursului de vinuri nobile ce a avut loc în localitatea Biharia. Dacă vineri au avut loc înscrierea participanţilor şi evaluarea mostrelor de vin de către juriu, sâmbătă, la prânz, a avut loc înmânarea diplomelor, medaliilor şi masa festivă. Cei 57 de concurenţi au fost mici producători din Bihor şi judeţele învecinate. "Prin organizarea acestei competiţii, dorim să păstrăm tradiţia în cultura viţei-de-vie şi a vinului, precum şi obiceiurile legate de vinificaţie, astfel încât şi micii producători să-şi poată compara calitatea vinului propriu", a precizat organizatorul Andras Chifiriuc.
Toate vinurile au fost analizate de către un juriu profesionist, format din prof. univ. dr. Dorel Popa, preşedintele juriului, şi membrii Cristian Drimba, Layos Kovacs, Zoltan Olah şi Gyorgy Csavazsy. Înainte de premiere cei prezenţi au putut asista la mai multe momente artistice oferite de către doi actori ai Teatrului de Stat din Oradea - secţia maghiară, precum şi de către ansamblul folcloric din Valea lui Mihai.
Organizatorii au oferit 10 medalii de aur, 10 medalii de argint şi 19 medalii de bronz. "Comparativ cu celelalte ediţii, s-au prezentat mai puţini producători, iar acest lucru s-a întâmplat şi din cauza recoltei slabe de struguri de anul trecut, an care se pare că nu a fost favorabil pentru această cultură", a precizat Nagy Gizela, primarul comunei Biharia. Participanţii s-au înscris în concurs cu sortimente de vin alb, roşu şi rose. Punctajul maxim care putea fi obţinut era de 20 de puncte. Juriul a decis că vinul cel mai bun a fost un Cabernet Rose, singurul din această categorie înscris în concurs, care a obţinut 19,62 de puncte.
Premianţii au primit din partea organizatorilor diplome, precum şi câte un pocal care să le amintească de participarea la acest eveniment. Câştigătorul, Torok Mihaly, ne-a declarat că pe cei 20 de ari de pamânt cultivă 47 de soiuri de struguri, iar anul trecut a făcut 16 feluri de vin. Potrivit acestuia, a reuşit să obţină o recoltă bună anul trecut pentru că şi-a stropit viţa-de-vie de 14 ori, reuşind asfel să obţină 1.000 de litri de vin. În ce priveşte vinul rose cu care a ieşit învingător, omul susţine că este un vin mai deosebit, care are un miros de fructe de pădure. Secretul acestui vin constă în faptul că trebuie prelucrat în 2-3 ore de la culegerea boabelor de struguri. "Mi-am cumpărat un utilaj din Italia, care selectează boabele de pe ciorchine, după care boabele sunt presate, iar în 2 ore vinul este în butoi", ne-a declarat Torok Mihaly.