385 de înotători – familii, prieteni, membri de club, colegi de muncă, amici de la universitate, antreprenori și chiar copii – s-au aliniat la start, și peste 1.500 de susținători au fost prezenți la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, duminică, 2 iunie, la Swimathon 2019.

 

Datorită mobilizării comunității bihorene, s-au strâns peste 285.000 lei în bani şi produse din sponsorizări ale companiilor şi din donaţii individuale pentru cele 26 de cauze care caută să schimbe la faţă în bine lumea bihoreană.

Provocării de a strânge cele mai multe fonduri i-a răspuns cel mai bine Ambasadorul fundraiser Georgeta Domuța, care a strâns peste 10.000 lei, pentru proiectul „Aripi de înger” al Asociației Filantropia Oradea. Premiul pentru „Cea mai activă echipă de înotători” i-a revenit echipei Robokids, formată din elevi ai Liceului Greco Catolic „Iuliu Maniu” care au reușit să sensibilizeze apropiații în sprijinul susținerii proiectului „Robochef”, adunând suma de 11.394 lei. Cele mai multe lungimi de bazin au fost efectuate de echipa „Eroii lui Vladimir”, care a reușit să înoate 79 de lungimi de bazin în cele 40 de minute alocate, în sprijinul proiectului „Un pas mai aproape de primul pas”, al Asociației „Vladimir Agelman”. Pentru aceste trei performanțe, din fonduri proprii, Fundația Comunitară Oradea a suplimentat fondurile adunate pentru aceste cauze cu câte 1.000 lei.

Din dorința de a oferi șansă fiecărei cauze să-și atingă obiectivele financiare, se mai pot efectua donații până pe 30 iunie 2019.