Aleşii locali au aprobat joi, cu 24 de voturi pentru, rectificarea bugetului municipiului Oradea pentru anul 2017. Potrivit hotărârii adoptate, de la bugetul local va fi alocat încă un milion de lei pentru reabilitarea Dealului Ciupercam, distrus în urma alunecărilor de teren de anul trecut.

 

Decizia de suplimentare a fondurilor alocate pentru înlăturararea efectelor alunecărilor de teren în cazul lucrărilor de la Dealul Ciuperca a fost luată cu voturile consilierilor PNL şi UDMR, în timp ce reprezentanţii PSD s-au abţinut de la vot. Unul dintre reprezentanţii acestui partid în Consiliul Local, Adrian Neaga, a întrebat executivul „de ce e nevoie de această nouă sumă abia acum, de ce nu a fost prevăzută întreaga sumă de la început, pe lângă cele 1,2 milioane lei deja alocate?” Prezent la şedinţă, Marius Moş, directorul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, a declarat că acest lucru nu s-a întâmplat dintr-o eroare. „Când s-a conceput iniţial bugetul, dintr-o eroare, a fost prevăzută suma de 1,2 milioane lei. La 31 martie, însă, au fost aprobaţi indicatorii pentru întreaga sumă, fiind necesari 2,2 milioane lei, bani ce vor fi folosiţi pentru lucrări de drenaj, rigidizarea fundaţiilor şi stabilizarea dealurilor. În momentul de faţă se lucrează la stabilizarea dealurilor, după care, în etapa următoare, vom trece la refacerea amenajării, banii necesari pentru această etapă urmând a fi recuperaţi de la cei vinovaţi”, a declarat Marius Moş. Unul dintre reprezentanţii UDMR în forul legislativ local a solicitat executivului să găsească vinovaţii pentru alunecările de teren de la Ciuperca cât mai curând posibil, astfel încât să poată fi traşi la răspundere. „Să stabilim cine e vinovatul: proiectantul sau constructorul sau ambii, ca să nu rămânem cu 2,2 milioane lei în aer”, a solicitat consilierul UDMR, Kiss Gabor Ferenc. În replică, Marius Moş a declarat că lucrările de stabilizare a dealurilor trebuiau realizate oricum, deci era nevoie de cele 2,2 milioane lei de la bugetul local, urmând ca reamenajarea să se facă pe cheltuiala celor vinovaţi.

 

Bani pentru spitale şi şcoli

Prin rectificarea de buget de ieri, au fost alocaţi bani şi pentru alte domenii de activitate, cum ar fi învăţământ şi sănătate. Astfel, aleşii locali au hotărât să aloce 1,5 milioane lei pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, din care 622.000 lei pentru finanţarea necesarului de bază al unui cabinet de endoscopie terapeutică pentru intervenţii biliopancreatice în cadrul Laboratorului de endocopie digestivă, diagnostică şi terapeutică.

De asemenea, Consiliul Local a majorat cu 284.000 lei bugetul Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” în urma contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate, unitatea solicitând aprobarea şi a altor obiective de investiţii. Alte sume au fost îndreptate către unităţile de învăţământ pentru acoperirea unor cheltuieli de personal, cu bunurile şi serviciile, cu transportul sau cazarea celor care au participat la concursuri şi olimpiade şcolare sau pentru unele drepturi aferente copiilor cu cerinţe educative speciale.