Câmpani - "Mai am un singur dor"
La Şcoala cu clasele I-VIII "Georgiu Popa", din Câmpani, împlinirea a 160 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu a fost comemorată printr-un program festiv ce a cuprins o serie de activităţi care mai de care mai interesante. Astfel, eleva Maria Tuduc a prezentat colegilor şi cadrelor didactice ale şcolii un interesant referat în care a abordat cele mai importante elemente din viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu, după care corul şcolii a interpretat o serie de melodii pe versurile poemelor eminesciene: "Pe lângă plopii fără soţ", "Sara pe deal", "Mai am un singur dor" etc. În cadrul activităţii a fost organizat şi un concurs de recitat poezii, la finalul căruia participanţii au fost recompensaţi de direcţiunea şcolii cu diplome şi diverse premii. Evenimentul a fost organizat de profesoara Anca Boldor, împreună cu secretara şcolii, Titiana Micle.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.