Campania împotriva avortului a demarat la începutul acestei săptămâni în şcolile din Oradea şi se finalizează cu un „Marş pentru viaţă", care va avea loc sâmbătă la prânz, pe Corso.

Uniunea Femeilor Bihor (UFB) se implică pentru al treilea an consecutiv într-o amplă campanie împotriva avortului. Alături de preoţi şi cadre didactice, cu sprijinul Primăriei Oradea, UFB invită orădenii să preţuiască viaţa şi valorile ei, să respecte instituţia familiei, de la căsătorie la naşterea şi creşterea copiilor într-un mediu sănătos şi echilibrat emoţional şi trage, totodată, un semnal de alarmă societăţii civile, instituţiilor competente şi clasei politice, să sprijine femeia gravidă şi familiile cu copii mici, prin măsuri care să încurajeze natalitatea şi să faciliteze creşterea copiilor. România se află în continuare pe lista neagră a Uniunii Europene în ce priveşte numărul de avorturi, iar mişcarea societăţilor de tip ONG în acest sens s-a demonstrat relativ slabă. Cu toate acestea, de patru ani la nivel naţional, şi de trei ani în Bihor, românii încep să ia atitudine şi să militeze pentru dreptul la viaţă.

„Gândiţi-vă la mamele de îngeri, la cele care şi-au dorit dar nu au putut avea un copil", a îndemnat Mioriţa Săteanu, preşedinta UFB, femeile care se gândesc la eventualitatea unui avort.

„Copilul este un dar pe care o femeie îl aduce societăţii, iar acest dar nu trebuie să fie perceput ca un obstacol în calea împlinirii unei femei, a bunăstării ei ori a realizării profesionale", a completat Săteanu. „Societatea este datoare să-i asigure femeii sprijinul necesar, pe plan social, cultural, economic, educativ şi politic", susţine preşedinta UFB.

În completare, preotul paroh Mihai Vătămănelu (Mânăstrirea Franciscană „Maica Domnului") îndeamnă orădenii să participe la marş în număr cât mai mare, pentru „a apăra drepturile celor mai slabi, ale celor care nu o pot face singuri, şi pentru a apăra drepturile lui Dumnezeu asupra societăţii".

Preotul atrage atenţia că „fără dreptul la viaţă nu există niciun alt drept" şi le reaminteşte orădenilor că Papa Benedict al XVI-lea numea „valoare non-negociabilă" dreptul primordial la viaţă al celor inocenţi.

Pe stradă şi în şcoli

„Marşul pentru viaţă" are în fiecare an o temă, iar manifestul ediţiei actuale este „Iubeşte, Respectă, Apără viaţa!"

În perioada 17-23 martie, acest manifest este prezentat prin colocvii, psihodramă şi dialoguri interactive elevilor din Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu", Colegiul Tehnic „Andrei Şaguna", Colegiul Tehnologic „Transilvania", Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1 Tileagd, Colegiul Economic „Partenie Cosma", Liceul cu Program Sportiv „Bihorul", Licerul Greco-Catolic „Iuliu Maniu", dar şi studenţilor din Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane şi Facultatea de Arhitectură. Concomitent, sunt organizate acţiuni la Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai, se desfăşoară campanii de presă, iar în lăcaşele de cult se înalţă rugăciuni. Vineri, orădenii vor fi invitaţi, din nou, prin fluturaşi împărţiţi pe stradă, să participe la „Marşul pentru viaţă". Sâmbătă, 23 martie, la ora 11.00, la statuia lui Mihai Viteazu, va avea loc un spectacol în dar de la copii pentru adulţi, iar la ora 12.45, va porni oficial Marşul pe strada Republicii din Oradea.