Campionatul instituţiilor de învăţământ ale MAI, la final - Viitorii poliţişti de frontieră, pe podium
În prezenţa subprefectului judeţului Bihor, Ion-Iulius Delorean, a şefilor şi comandanţilor instituţiilor MAI din municipiul Oradea, a sponsorilor şi colaboratorilor competiţiei au fost înmânate premiile, diplomele şi medaliile celor mai merituoşi elevi şi studenţi participanţi la această competiţie. Competiţia a fost organizată de Biroul Coordonare Activităţi Sportive din cadrul Centrului Cultural al MAI şi Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" Oradea, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, şi au participat şapte loturi sportive din şcolile şi instituţiile de învăţământ ale MAI care s-au întrecut la atletism, judo, tenis de masă, tir şi minifotbal. Lotul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră din Oradea a fost format din 27 de sportivi care au obţinut locuri bune atât la individual, cât şi pe echipe. Cea mai bună clasare a fost locul I la tir fete, locul II la alergare băieţi şi a echipei de minifotbal care la general s-a clasat pe locul trei. Din cadrul lotului şcolii din Oradea, la individual s-au remarcat elevii: Delia Paşca - locul I - tir fete; Vlad Bogdan - locul II - alergare 1500 m; Adrian Cimpoae - locul III - judo categoria 90 kg; Ştefan Curpăn - locul III - judo categoria +90 kg; Teodora Străuţ - locul IV - tenis de masă; echipa de fotbal - locul III; Adrian Pintilie - cel mai bun portar al competiţiei de minifotbal. După încheierea festivităţii de premiere, directorul şcolii, comisar şef de poliţie Ovidiu Stanciu a felicitat întregul lot de elevi ai şcolii participanţi la competiţie şi întreaga echipă de cadre implicate în organizarea şi desfăşurarea acesteia pentru rezultatele obţinute, dar şi pentru modul în care au fost organizate şi desfăşurate toate activităţile de suport.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.