Pompierii militari bihoreni au reuşit să ocupe primele locuri la diferite probe sportive în cadrul etapei finale a Campionatului de atletism şi cros al Ministerului Afacerilor Interne.

La startul competiţiei, desfăşurate în staţiunea Poiana Braşov, în perioada 19-22 mai a.c., s-au aliniat aproximativ 200 de sportivi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care au concurat în cadrul probelor specifice celor două discipline. Din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, constituit din personalul care a obţinut cele mai bune rezultate la competiţiile anterioare, a făcut parte şi echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" al judeţului Bihor, reprezentată de trei subofiţeri din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 de Pompieri Oradea: plutonier adjutant şef Carţiş Daniel, plutonier major Grigore Remus şi plutonier Lipai Bogdan. La finalul competiţiei, pompierii militari bihoreni s-au clasat pe primele locuri la probele de săritură în lungime şi aruncarea greutăţii, la diferite categorii de vârstă.  Astfel, la categoria sub 35 de ani atletism:  Proba de săritură în lungime, locul II a fost ocupat de plutonier Lipai Bogdan;  la categoria între 36 şi 45 de ani atletism: proba de aruncarea greutăţii, locul I  i-a revenit plutonierului major Grigore Remus; la categoria peste 45 de ani atletism: proba de săritură în lungime, prima treaptă a podiumului a fost ocupată de plutonier adjutant şef Carţiş Daniel.