Când nu curge de la Casa de Pensii, picură de la CARPO
Cheltuielile mari, pensile mici şi tot mai vămuite, plătite de Casa Judeţeană de Pensii, precum şi un trai zilnic tot mai greu sunt două dintre motivele pentru care zeci de pensionari orădeni aleg să treacă pe la ghişeul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Oradea. Împrumuturile au ajuns să depăşească anul trecut 15 milioane de lei, bani din care cei mai mulţi au încercat să îşi acopere unele cheltuieli sau să ajute restul membrilor familiei.
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Oradea este unul din locurile unde zilnic zeci de pensionari vin pentru a cere un împrumut. Anul trecut 6.749 de membri au accesat fondul de împrumut de la C.A.R.P. Oradea, sumele împrumutate fiind de peste 15 milioane lei. Potrivit preşedintelui, Emil Vereş, banii de care au nevoie vârstnicii sunt pentru lemne, medicamente sau taxe. În această lună, spre exemplu, au fost acordate împrumuturi de 700.000 de lei. "În ultimii doi ani se înregistrează o creştere a numărului cererilor de împrumut. Banii împrumutaţi sunt luaţi pentru nevoi personale, pentru plata întreţinerii, a taxelor, impozitelor, dar şi pentru traiul zilnic. Sunt şi membri care se împrumută pentru a ajuta membrii mai tineri ai familiei", a precizat Emil Vereş.
Pot deveni membri CARPO pensionarii sau persoanele care mai au cel puţin 4 ani până la pensie. Aceştia trebuie să se prezinte la sediul Casei, situat pe strada Victor Babeş nr.1, cu actul de identitate şi cuponul de pensie, urmând ca aici să completeze o cerere de înscriere. Calitatea de membru trebuie întreţinută cu cel puţin 1% din valoarea pensiei şi în plus trebuie să fie achitată lunar suma de 2,5 lei pentru probleme sociale. "În cursul anului acordăm recompense de Paşti şi Crăciun. Anul trecut am distribuit tichete în valoare de 160.000 de lei, astfel că 4.000 de membri au primit câte trei tichete a căror valoare a fost de 30 de lei. Un tichet cu aceeaşi valoare primeşte şi orice membru ce se întoarce din staţiune, de la tratament. Pe baza unei anchete sociale îi ajutăm şi pe membrii mai neputincioşi, cărora le acordăm o sumă modică", a mai precizat Emil Vereş.
De împrumuturile Casei de Ajutor Reciproc pot beneficia pensionarii care cotizează de cel puţin trei luni la fondurile Asociaţiei, cu condiţia să returneze banii în 12 luni, dobânda fiind de 14% pe an. Cei care reuşesc să ramburseze mai repede primesc dobânda pe lunile rămase. Plata se face titularului de împrumut. Sumele pe care le pot ridica pensionarii reprezintă de trei ori valoarea fondului, dar nu mai mult de 5.000 de lei. "Sunt cazuri, din păcate, în care persoana care a făcut împrumutul a decedat. Cei care plătesc sunt giranţii, prin titlu executoriu direct. Uneori, copiii pensionarilor ştiu despre împrumut, alteori, nu. Giranţii sunt de obicei alţi pensionari. Ei se ajută între ei", a mai precizat preşedintele C.A.R.P. Oradea.
C.A.R.P. Oradea, alături de alte 150 de case de ajutor reciproc din ţară, face parte din Organizaţia Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc. În judeţ mai sunt încă trei astfel de asociaţii, la Beiuş, Marghita şi Aleşd.
http://inredactie.blogspot.com/