Căpâlna: Calculatoare cu internet la dispoziţia publicului
Într-un cadru festiv, marţi, la biblioteca din localitatea Căpâlna a fost inaugurat programul Biblionet-calculatoare cu internet pentru public. Acesta are ca scop facilitarea accesului cetăţenilor comunei la informaţii cu ajutorul tehnologiei moderne, cu atât mai mult cu cât peste jumătate dintre români nu au folosit niciodată internetul.
Biblionet este un program ce se derulează sub forma unui parteneriat între Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Cultural Naţional, IREX (International Research & Exchanges Board), Fundaţia "Educating for an Open Society", Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, autorităţile locale şi naţionale şi bibliotecile publice româneşti. Acesta are o durată de cinci ani, timp în care se va facilita accesul gratuit al românilor la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România. Prin cursurile de formare şi tehnologia furnizată, Biblionet va ajuta bibliotecile să asigure servicii în comunităţile locale şi să pună împreună două lumi: cea a cărţilor şi cea electronică. Programul a început la 23 aprilie 2009, de Ziua bibliotecarului din România, iar proiectul a fost elaborat în urma unei evaluări a situaţiei în care au fost identificate nevoi specifice de informaţie în domeniul educaţiei, pieţei muncii, sănătăţii, dezvoltării economice şi rurale, culturii etc., pentru care în prezent nu există resurse suficiente. Din Bihor s-au calificat bibliotecile publice din localităţile Marghita, Valea lui Mihai, Căpâlna, Popeşti, Derna, Săcueni, Ciuhoi, Salonta, Curtuişeni, Sântandrei, Dobreşti, Ghislaz, Borş, Vadu Crişului, Tăuteu, Beiuş, Sânnicolau Român, Sânmartin şi Nojorid.
Printre invitaţi la inaugurarea proiectului de la Căpâlna s-a numărat şi directoarea Bibliotecii Judeţene, Ligia Mirişan. Primarul comunei, Gheorghe Vid, a ţinut să precizeze că proiectul este binevenit mai ales pentru tinerii din comună, care vor putea avea, astfel, acces mai uşor la informaţie.
va feficit pe totiii cei care deschide-ti un nou canal de comunicare cu satul meu natal IL FELICIT SIII DORESC TOT BINELE DIN LUME PRIMARULUI VID GHE. SI CONSILIULUI LOCAL CU DEOSEBITA STIMA HAICU