Ce n-a văzut... Marghita! Vreme bună, spectacole şi mii de oameni în stradă
La orele prânzului, în zona centrală a oraşului nu aveai unde să arunci un ac. Peste 15.000 de persoane au ocupat efectiv artera centrală a localităţii unde au fost aranjate zeci de terase cu bere şi mititei, tarabe cu suveniruri, produse de artizanat, obiecte tradiţionale făcute de meşteri populari, părculeţe de distracţii pentru copii.
Pe scena centrală se derula un spectacol folcloric în momentul în care a sosit cu elicopterul de la Oradea preşedintele Traian Băsescu. Câteva sute de persoane au ocupat strada din faţa Primăriei Marghita, unde primarul Dorel Talpoş l-a întâmpinat pe şeful statului cu pâine şi sare. Preşedintele a gustat şi un păhărel de pălincă oferit de gazde, după care a oferit licoarea unui bărbat din mulţime, extrem de fericit de neaşteptatul dar prezidenţial. Câteva zeci de elevi îmbrăcaţi în uniforma Colegiului Naţional "Octavian Goga" l-au aşteptat cu flori pe oaspetele aflat în turneu. În interiorul Primăriei alţi elevi cu chitare în mâini, membri ai unui grup folk local, au fost rânduiţi pe scările de acces, unde i-au cântat preşedintelui de bun venit. La final preşedintele s-a fotografiat cu copiii, apoi a intrat în sala de şedinţe unde îl aşteptau oficialităţile oraşului şi invitaţii. Întâlnirea de aici a durat aproximativ o jumătate de oră, timp în care primarul i-a prezentat preşedintelui un scurt istoric al oraşului, dar şi problemele cu care se confruntă în acest moment comunitatea. Înainte de a părăsi clădirea, Traian Băsescu a fost poftit să semneze în Cartea de Onoare. A urmat apoi tradiţionala baie de mulţime, mii de oameni flancând traseul de aproximativ 100 de metri dintre Primărie şi scena centrală. Preşedintele s-a comportat jovial, strângând întruna mâini şi fotografiindu-se cu admiratorii din oraş sau veniţi din localităţile apropiate. Câţiva opozanţi au început să huiduie timid, dar s-au calmat repede când SPP-iştii în civil s-au apropiat de ei.
Pe scenă, Aurel Tămaş, cel care a ţinut mulţimea în priză, l-a poftit pe preşedinte la microfon: "Vă rugăm, domnule preşedinte, să veniţi pe scenă să le vorbiţi marghitenilor. Haideţi că nu mai pot, e udă cămaşa pe mine." "Lasă, Aurele, cămaşa, ţi-a rămas udă de astă noapte", i-a replicat râzând preşedintele, spre amuzamentul spectatorilor. "Bună ziua şi bine v-am găsit. Mă bucur foarte mult să fiu alături de dumneavoastră de Ziua oraşului. De obicei, în această zi mergeam la Ştei, pentru că sărbătorile oraşelor sunt suprapuse, dar vreau să ştiţi că nu am mai fost până acum la Marghita nu pentru că nu aş fi vrut, ci pentru că nu am fost invitat. Chiar dacă n-o să vă vină să credeţi, ştiu multe despre oraşul dumneavoastră, cât este de vechi şi ce fel de oameni primitori sunt aici. (...) Îi mulţumesc pentru invitaţie domnului primar şi vă doresc multă fericire", a spus într-un foarte scurt discurs preşedintele.
Drumul de la scenă la maşina care l-a transportat pe preşedinte la elicopter a însemnat o nouă baie de mulţime plus... un incident. În momentul în care a ajuns în faţa scenei, Traian Băsescu i-a strigat lui Aurel Tămaş, care se pregătea să-şi încheie reprezentaţia, să cânte "Treceţi, batalioane...". Ordin executat imediat, în râsetele şi aplauzele a mii de marghiteni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.