Ceremonial militar de Ziua libertăţii României
Ziua libertăţii României va fi marcată la Oradea printr-un ceremonial militar, care se va desfăşura joi, 22 decembrie, începând cu ora 10.00, la Cimitirul Municipal.
Mai exact, ceremonialul va avea loc la mormintele eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989: slt. Adrian Victor Puşcău, slt. Marius Cosma, slt. Adrian Dorin Damşe şi la mormântul eroului Neculai Tomozei. Programul va debuta la ora 10.00 şi include intonarea Imnului de stat, slujba de pomenire a eroilor, săvârşită de preotul militar Mircea Ioniţă, precum şi alocuţiuni rostite de prefectul Gavrilă Ghilea şi un reprezentant al Asociaţiei Eroilor Revoluţiei din Decembrie. Ceremonialul va continua cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la mormintele eroilor militari, urmate de defilarea detaşamentului de onoare. Mai apoi, cei prezenţi la manifestări vor depune coroane la mormântul eroului Neculai Tomozei. Ceremonialul se va încheia cu încă o defilare a detaşamentului de onoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.