Ceremonial militar-religios şi depuneri de coroane la Oradea - Ziua Eroilor Neamului
Ziua Eroilor a fost marcată ieri, la Oradea, printr-un ceremonial militar-religios care a avut loc în Cimitirul Municipal. Zeci de elevi, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene sau ai partidelor politice au participat la manifestări şi au depus coroane de flori la monumentele eroilor. Deşi reprezentanţii UDMR şi PPMT au fost absenţi şi de această dată, cei prezenţi au păstrat un moment de reculegere şi au depus coroane şi la mormintele fiilor altor naţii, căzuţi pe meleaguri bihorene, cinstindu-i pe toţi, români, ruşi sau unguri, deopotrivă.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos - Ziua Eroilor ca sărbătoare naţională a poporului român. Ieri, la Oradea, în Cimitirul Municipal a avut loc un ceremonial militar-religios. Manifestările au debutat în prima parte a zilei la Biserica Militară "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", acolo unde a fost oficiată Sfânta Liturghie de Înălţare a Domnului şi sfinţirea steagului de identificare a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria" - filiala Bihor. Cei prezenţi s-au deplasat apoi la Capela Municipală din Cimitirul "Rulikowski", unde, după prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă şi a gărzii de onoare a urmat un moment de reculegere în semn de cinstire şi pomenire pentru Eroii Neamului. După intonarea Imnului a urmat o slujbă de pomenire şi alocuţiunile privind semnificaţia Zilei Eroilor, rostite de preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria" - filiala Bihor - col.(rz) ing. Dan Poinar şi prefectul judeţului Bihor - Claudiu Pop. "Eroii căzuţi la datorie luminează puternic pământul patriei. Ştiuţi sau neştiuţi, biruitori sau înfrânţi, anonimi sau rămaşi în legende, ei au intrat în conştiinţa noastră ca şi limba, tradiţia sau frumuseţile plaiurilor româneşti. Cu prilejul Zilei Eroilor şi a Înălţării la ceruri a Domnului Isus Hristos, ne înclinăm frunţile cu smerenie în faţa străbunilor care au făurit poporul român şi au apărat cu preţul vieţii lor fruntariile ţării. Să depunem florile recunoştinţei şi să aprindem lumânări la mormintele eroilor noştri", a precizat col. (rz) Dan Poinar. Coroane şi flori au fost depuse la Monumentul "Vulturul" al Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, Monumentul Eroilor Români căzuţi în al Doilea Război Mondial; Monumentul Eroilor Români căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989; Monumentul Eroilor Ruşi căzuţi în al Doilea Război Mondial şi Monumentul Eroilor Unguri căzuţi în Primul Război Mondial.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare şi onorul muzicii militare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.