Ziua Eroilor va fi marcată la Oradea, joi, 2 iunie, printr-un ceremonial religios şi militar, care se va desfăşura la Biserica Militară "Sf. Mucenic Gheorghe" şi la Cimitirul Municipal. Manifestările vor debuta la ora 9.30.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbatoarea Înălţării Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor. În această zi, în toate bisericile din ţară şi străinătate se face pomenirea eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. În Oradea, Ziua Eroilor va fi marcată joi, 2 iunie, începând cu ora 9.00, când la Biserica Militară "Sf. Mucenic Gheorghe", de pe strada Armatei Române, se va săvârşi sfânta liturghie de Înălţarea Domnului. La ora 11.30, după încheierea slujbei, va avea loc deplasarea în alai spre Cimitirul Municipal, unde va avea loc ceremonialul militar-religios. Acesta va debuta la ora 12.00, cu un moment de reculegere pe durata cât vor fi trase clopotele lăcaşelor de cult din Oradea. În cadrul ceremonialului, se va intona Imnul Naţional al României şi se va săvârşi  slujba de pomenire a eroilor. Cu această ocazie, vor rosti alocuţiuni prefectul Gavrilă Ghilea şi Dan Poinar, preşedintele Asociaţiei Naţionale "Cultul Eroilor" - Filiala Bihor. Ceremonialul va continua cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul "Vulturul" al Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, la Monumentul Eroilor Români căzuţi în Al Doilea Război Mondial, la Monumentul Eroilor Ruşi căzuţi în Al Doilea Război Mondial, şi la Monumentul Eroilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989. Manifestarea se va încheia cu defilarea Gărzii de onoare şi a muzicii militare.