Dacă Guvernul României va decide să elimine subvenţia pentru încălzire, municipalitatea orădeană nu pare dispusă să vină în sprijinul cetăţenilor săi, fiind dispusă să arunce întreaga povară a costurilor pentru energie pe umerii cetăţenilor. Majorarea preconizată este de 25% iar pentru consumatorii din Ioşia costurile vor fi duble.

Chiar dacă executivul nu a luat încă nicio decizie în ce priveşte eliminarea subvenţiei de la bugetul de stat în ce priveşte energia termică, mai marii Primăriei Oradea şi-au făcut deja calculele şi au hotărât să nu vină în sprijinul abonaţilor Electrocentrale, intenţionând ca cei 42,5 lei/Gcal, cât reprezenta ajutorul de la stat, să fie transferaţi în sarcina orădenilor. Dacă mai punem şi creşterea inflaţiei, începând cu această iarnă, orădenii vor plăti cu 25% mai mult pentru întreţinere. Soluţia suportării acestui procent de către bugetul local nu pare să fie agreată de conducerea municipalităţii, care crede că „ar scădea capacitatea de a susţine alte proiecte", ca şi cum o investiţie într-o parcare sau reabilitarea unei clădiri aparţinând cultelor ar fi proiecte prioritare, deşi deservesc câţiva beneficiari, în timp ce preluarea subvenţiei ar veni în sprijinul întregii comunităţi. Veştile proaste nu se opresc însă aici, mai ales pentru locuitorii din zona Ioşia, ale căror facturi se vor dubla. Primarul Ilie Bolojan a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, faptul că în cursul lunii septembrie Consiliul Local Oradea va adopta o hotărâre privind preţul unic către populaţie şi ridicarea tarifelor pentru locuitorii din Ioşia care se încălzesc cu energia termică de la punctele conectate la apa geotermală. „Pentru cei din Ioşia costurile vor fi duble", a precizat primarul Oradiei, care propune pentru asociaţiile de locatari afectate repunerea în funcţiune a sistemului de reciclare, respectiv includerea blocurilor în programul de reabilitare termică. Un alt proiect controversat, care a stârnit numeroase critici este trecerea centralei de la Electrocentrale de pe cărbune pe gaz. Opozanţii acestei investiţii cred că preţul gazului, aflat într-o creştere continuă şi galopantă, va afecta şi mai mult preţul de producţie al energiei termice, iar orădenii vor trebui să scoată şi mai mulţi bani decât până acum. „Preţul gazelor va creşte, însă preţul de producţie al energiei termice va fi menţinut la nivelul suportabilităţii cetăţenilor prin scăderea costurilor de funcţionare a CET-ului şi prin eliminarea pierderilor de pe reţelele de transport şi distribuţie, care în acest moment reprezintă 40%", a adăugat Bolojan. Proiectul de 77 milioane euro presupune achiziţionarea unei noi centrale pe gaz, respectiv reabilitarea a 12,7 km din magistralele 1 şi 3. În plus, conducerea Primăriei anunţă că vor fi blocate investiţiile privind extinderea reţelelor de termoficare în zona caselor. De asemenea, după o analiză a CET, în următorii 2-3 ani se va trece la debranşarea acelor case care nu justifică efortul de a transporta energia termică. Lipsa de investiţii, cheltuielile mari cu personalul, achiziţiile nerentabile, managementul deficitar pot fi şi acestea amintite printre cauzele care duc la facturi uriaşe pentru consumatorii de rând. Toate aceste aspecte par să fie cunoscute de mai marii Primăriei Oradea, care, de trei ani, nu au luat nicio decizie în ce priveşte Electrocentrale.

Cum toate aceste aspecte cu greu mai pot fi trecute cu vederea, pentru anul viitor se propune ca Electrocentrale să se dividă în două societăţi: una de producţie şi una de transport şi distribuţie. Societatea de transport şi distribuţie, care va avea ca acţionar unic Consiliul Local, va achiziţiona energie, fie de la CET, fie de la alţi producatori, ca Transgex sau Foradex.