Atmosferă relaxată sâmbătă, 30 martie, în a doua zi a Târgului de Paști. Cetatea Oradea era plină de copii, care se plimbau cu mașinuțele, pictau la ateliere sau se jucau în zona din interiorul fortificației.

 

Participanții au fost așteptați cu decoruri colorate, bunătăți locale, cadouri inspirate și o mulțime de atracții și activități meșteșugărești pentru copii. S-au putut bucura de cafea, langoși, bere artizanala, vin local, kürtőskalács, sucuri de toate tipurile și hamburgeri. Labirintul din curtea cetății a fost locul de atracție preferat al copiilor, până când a început spectacolul trupei Lilliput.

Cei mici au avut la dispoziție ateliere de olărit, tâmplărie, atelier creativ cu țesături (ambele în corpul K), ateliere de pictură pe ipsos și atelier creativ de origami și țesături (în Curtea interioară), un atelier de încondeiat ouă organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor (Curtea interioară).

Sâmbătă, participanții au putut vedea un spectacol de dansuri, cântece și obiceiuri din Fizeșu Gherlii, zona Ciucului și Bonțida (Curtea interioară) și au participat la Easter Egg Hunt - vânătoare de comori organizată de Asociația Erdélyi Magyar Anyák. De la 17.00, în Curtea interioară, copiii au participat la spectacol interactiv cu păpuși și poezie intitulat „Pădurea poeziilor/Verselő verserdő” cu Trupa Lilliput.  

Pe parcursul celor trei zile de târg, zilnic, de la 09.00 la 17.00, la Muzeul orașului Oradea, copiii și adulții au putut vedea expoziția de reptile și arahnide vii.

Târgul de Paști Oradea a fost un eveniment organizat de Visit Oradea (Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune), Primăria municipiului Oradea în parteneriat cu Centrul de Cultură al județului Bihor.